Categories: Actualitate

Cât vor mai fi înmatriculate în România maşinile cu volan pe dreapta

Adriana Năstase

Registrul Auto Român a transmis, ieri, că de la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziţie dintre UK şi Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea de tip emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terţ din afara UE şi nu vor mai primi Cartea de Identitate a Autovehiculului (CIV), deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România.

„Registrul Auto Român explică în detaliu tot ce trebuie să ştiţi despre statutul legal al autovehiculelor cu volanul pe partea dreaptă şi cum poate primi un astfel de autovehicul Cartea de Identitate a Autovehiculului (CIV) pentru a fi înmatriculat în România.
Modul în care autovehiculele cu volan pe partea dreaptă introduse individual în România pot primi CIV este precizat clar în Reglementările RNTR 7, aprobate prin OMTCT nr. 2.132/2005, cu modificările şi completările ulterioare. În secţiunea “Sistemul de direcţie” din Capitolul IV, se stipulează că: “Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curăţenie stradală), precum şi autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE şi care nu au suferit modificări în raport cu configuraţia de înmatriculare iniţială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 şi M3, uşile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”. Pe de altă parte, RNTR 7 impune obligativitatea înlocuirii farurilor originale cu unele care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului. Aşadar, ţinând cont de prevederile legale, Registrul Auto Român este în măsură să acorde CIV unui autovehicul care are volanul pe partea dreaptă, dar se încadrează în aceste excepţii.
O altă prevedere legală a RNTR 7 este cea referitoare la omologarea individuală a autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă, dar care au suferit modificări constructive: “Omologarea autovehiculelor echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului şi care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menţionate în CIV se acordă numai dacă postul de conducere se schimbă pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului”. Concret, dacă un autovehicul înmatriculat în România cu volanul pe partea dreaptă se prezintă la RAR după ce i-au fost aduse modificări constructive, acesta va putea fi reomologat doar dacă şi postul de conducere a fost mutat pe partea stângă. Pentru clarificarea poziţiei naţionale cu privire la acest subiect, trebuie precizat că legislaţia din România transpune şi pune în aplicare legislaţia UE în domeniu, legislaţie care nu permite introducerea de interdicţii de natură tehnică referitoare la autovehiculele echipate cu volan pe partea dreaptă. Comisia Europeană consideră că introducerea interdicţiei de înmatriculare a unor astfel de autovehicule constituie o barieră pentru libera circulaţie a mărfurilor, fiind o măsură disproporţionată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranţei rutiere şi protecţiei sănătăţii şi vieţii cetăţenilor UE.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că există deja două hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu privire la cauzele C-639/11 (Comisia Europeană împotriva Poloniei) şi C-61/12 (Comisia Europeană împotriva Lituaniei), prin care Curtea de Justiţie a constatat că statele respective, care aveau restricţii naţionale privind înmatricularea autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin, prin nerespectarea prevederilor legislaţiei UE aplicabile. S-a considerat că introducerea interdicţiei de înmatriculare a unor astfel de autovehicule este contrară regulilor UE privind libera circulaţie a mărfurilor (art. 34 din Tratatul de Funcţionare a UE) şi reprezintă o încălcare a legislaţiei UE de omologare (de exemplu Directiva cadru 2007/46/CE), fiind o măsură disproporţionată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranţei rutiere şi protecţiei sănătăţii şi vieţii cetăţenilor din UE.
În consecinţă, introducerea unei restricţii privind omologarea şi/sau eliberarea cărţii de identitate pentru autovehiculele echipate cu volan pe partea dreaptă nu poate fi avută în vedere, deoarece aceasta ar duce la introducerea unei proceduri de „infringement” din partea Comisiei Europene pe un subiect pe care Curtea de Justiţie a UE s-a pronunţat deja în defavoarea statelor membre care aveau astfel de restricţii. Dat fiind interesul public ridicat pentru situaţia autovehiculelor care provin din UK, în contextul Brexit, precizăm şi cu această ocazie că până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziţie stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită. În consecinţă, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleaşi condiţii, omologările UE emise de UK, adică şi autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, dacă respectă celelalte condiţii aplicabile.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

2 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

2 ore ago

Bulina neagră

Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

2 ore ago

Persoane condamnate la pedepse privative de liberate, depistate de polițiștii hunedoreni

Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din mu­nicipiul Hunedoara,…

2 ore ago

Mașini de lux furate din Europa și vândute în România. Grupare cu români, destructurată în urma unei operațiuni internaționale

O amplă anchetă desfășurată de au­to­ri­tățile din Spania, în colaborare cu po­li­țiș­tii români, a dus…

2 ore ago

Comuna Ribița îmbină istoria cnezilor transilvăneni cu spiritualitatea, tradițiile Țării Zarandului și natura spectaculoasă a Munților Metaliferi

Magdalena Șerban Casa natală Crișan din comuna Ribița joacă un rol esențial în turismul istoric…

2 ore ago