FlashPolitica si administratie

Cât costă pandemia de Covid spitalele hunedorene

Sorina Popa

Cheltuielile cu sănătatea se mențin în 2021 sub 5 la sută din Produsul Intern Brut, departe de ținta de 6 la sută pro­pusă în programul de guvernare și de­parte de procentele alocate în ma­jo­ritatea țărilor europene.Însă bugetul real al Ministerului Sănătății este în acest an cu 750 de milioane de lei mai mare decât în 2020 și cu 2,2 miliarde de lei mai mare decât în 2019.

Ce s-a cumpărat de banii aceștia
MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat ce bani au primit în plus, spitalele din județ, pentru combaterea pandemiei care a îngrozit o lume întreagă.Datele furnizate de șeful Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Adrian David, arată că sumele intrate la unitățile spitalicești nu sunt de neglijat.
Evident, cei mai mulți bani i-au revenit Spitalului Județean de Urgență Deva, care a primit în perioada mai-decembrie 2020 aproape 3 milioane de euro în plus, doar pentru combaterea Covidului. Spitalului municipal din Hunedoara i-au revenit puțin peste 2 milioane de euro în aceeași perioadă a anului trecut. Directorul eco­no­mic al Spitalului din Hunedoara, Ada Roman, susține că din ianuarie anul aces­ta și până în iulie unitatea a încasat de la Casa de Sănătate suma de 8,4 milioane de lei doar pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Apoi, Spitalul din Vulcan a luat în șase luni din anul trecut aproape 700.000 de euro, pentru Covid. În total, în perioada mai-decembrie 2020, 13 unități medicale hunedorene au primit în plus față de bugetul de la Casă peste 8 milioane de euro pentru combaterea pandemiei de Covid. Mai multe…
Ce au făcut spitalele cu acești bani veniți peste noapte?Ei bine, au fost cum­părate echipamentele necesare, produse de dezinfectare, medicamente. Așadar, o cheltuială extreme de scumpă care încă nu se oprește, din cauză că suntem amenințați cu valul 4 al pandemiei de Covid.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura