Categories: Actualitate

Cât a plătit un tânăr din Petroșani pentru un permis de conducere fals

O perioadă petrecută într-un cen­tru de detenție din Germania, 1.400 de euro și mai multe pedepse cu exe­cutare dictate de instanțele din țara noastră.
Totuși, bărbatul din Petroșani nu va mai ajunge în pușcărie ca să-și exe­cute pedeapsa totală de 2 ani și ju­mă­tate de închisoare, pentru că la re­judecare a obținut suspendarea exe­cutării. Tânărul a fost prins de poli­țiștii rutieri circulând prin Lugoj cu un autoturism fără a avea permis. N-a făcut niciodată școala de șoferi, așa că și-a cumpărat carnetul cu 1.400 de euro. Bărbatul le-a declarat judecătorilor că a văzut un anunț pe Internet cum că în Austria cineva vinde permise de conducere fără să fi făcut școala de șoferi. Așa a obți­nut un permis fals. Individul din Petroșani a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două fapte de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals şi com­pli­ci­tate la fals material în înscrisuri ofi­ciale. Pentru că a fugit din țară, pe nu­mele lui a fost emis un mandat european de arestare, fiind prins în Germania. (M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pericol public pe roți! O tânără de 24 de ani și doi bărbați au fost trași pe dreapta de polițiști înainte de a provoca o tragedie

Inconștiență la cote maxime pe drumurile din Hunedoara, unde polițiștii au fost obligați să blocheze…

3 ore ago

Divertisment online gratuit: ce primești la înregistrare

La multe servicii de divertisment online primești ceva gratuit când îți faci cont. Poate fi…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

22 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

22 de ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

22 de ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

22 de ore ago