Categories: AfaceriFlash

Câştigătorul trofeului Ursul de Aur, Peter Călin Netzer, s-a născut în Petroşani

Regizorul Peter Călin Netzer (foto), premiat pentru cel mai bun film la Berlinala 2013, cu pelicula „Poziţia copilului“, a trăit opt ani de zile în municipiul Petroşani, unde s-a şi născut, iar mai apoi, a emigrat cu familia în Germania.
Câştigătorul marelui premiu „Ursul de Aur“, chiar dacă şi-a făcut studiile liceale în Stuttgart, s-a reîntors în ţară, pentru a absolvi Academia de Teatru şi Film Bucureşti, iar în 1999, este licenţiat şi devine regizor. Pelicula premiată la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, recent încheiat, este lungmetrajul „Poziţia copilului“, un film care vorbeşte cu dramatism, emoţie, dar şi cu umor, despre relaţia dintre o mamă dominatoare şi fiul său adult. (M.Gânju)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • -esta un lucru bun.sa demonstram si occidentarilor ca si moi suntem buni ca;-actori,scenaristi,regizori.in ultimii 3-4 ani am cam castigat cateva premii pretioase.

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

o zi ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago