Categories: Actualitate

Câştigătorul concursului „Dansez pentru tine” împlineşte 24 de ani

Maximilian Gânju

Ionuţ Tănase (foto), câştigătorul concursului „Dansez pentru tine”, împlineşte astăzi, 31 ianuarie, 24 de ani, iar cadourile n-au întârziat să apară. Unul dintre ele l-a primit deja de la iubita lui.

Tânărul orfan din municipiul Vulcan, care a impresionat o ţară întreagă cu povestea lui de viaţă, dar mai ales prin dans şi a câştigat cei 60.000 de euro puşi în joc de concursul „Dansez pentru tine”, îşi aniversează astăzi cei 24 de ani, alături de fraţii lui, nu cu fast, însă nici cu grija zilei de mâine, cum se întâmpla în trecut. Ionuţ a primit deja unul dintre cadouri de la prietena lui, pe care a cunoscut-o chiar la preselecţie. „Am primit deja primul cadou de ziua mea. Este vorba de un ceas foarte frumos, care îmi place foarte mult şi bineînţeles că primul cadou este de la iubita mea. Vă doresc şi eu, celor care sunteţi născuţi în luna ianuarie, un sincer şi călduros La mulţi Ani!”, a spus Ionuţ.
Cel mai important cadou şi l-a făcut însă singur. A reuşit zilele trecute să treacă cu brio examenul pentru permisul auto, iar acum este şofer cu acte în regulă. Ionuţ s-a pus cu burta pe carte pentru examen şi a învăţat legislaţia rutieră, chiar şi în timpul concursului pe care l-a câştigat. „Am reuşit să iau examenul pentru permisul auto şi sunt şofer cu acte în regulă. Sunt foarte fericit şi cred că să obţiii permisul auto este un lucru foarte bun şi necesar”, a mai spus Ionuţ.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI

Polițiștii au intervenit cu fermitate și promptitudine, în weekendul care s-a încheiat, la sesizările privind…

2 ore ago

Cum influențează pensulele de machiaj rezultatul final: de la tehnică la rutina zilnică

Machiajul a devenit, pentru multe persoane, o formă de expresie personală și un mod de…

o zi ago

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

2 zile ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

3 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

3 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

3 zile ago