Categories: Sport

Câştigă, indiferent de rezultate

Ciprian Marinuţ

Voleibalistele junioare de la CNS CSS „Cetate” Deva sunt cotate cu ultima şansă la calificare în grupa a V-a semifinală a Campionatului Naţional, care va începe azi, la Baia Mare. Antrenorul Liviu Grădinaru crede însă că echipa deveană are de câştigat prin simpla prezenţă la turneu şi că orice este posibil, de la umilinţă, la o nesperată calificare.

Aceleaşi… emoţii pentru toţi
Ajunse la turneul semifinal printr-o invitaţie de ultimă oră a Federaţiei, după ce au ocupat doar locul cinci în seria preliminară D, voleibalistele devene pot renaşte din propria cenuşă, într-un sezon ce părea compromis. Teoretic, junioarele de la CNS CSS „Cetate” Deva au şanse minime în grupa a V-a semifinală, întrucât vor întâlni adversare care s-au descurcat mai bine în seriile preliminare. Echipa CSS 2 Baia Mare, gazda turneului, a ocupat locul doi în seria F, CSS Sibiu a fost lideră în seria E, iar CSS ProVolei Botoşani s-a clasat pe locul trei în seria D. Pe baza acestei evaluări, echipa deveană e cotată cu ultima şansă, însă antrenorul Liviu Grădinaru crede că orice e posibil, din cauza factorului psihic. „Se poate să se respecte calculele hârtiei şi să fim codaşa grupei, cu înfrângeri în toate meciurile, dar e posibil şi să reuşim o surpriză de proporţii şi să ne calificăm. Realist vorbind, Baia Mare şi Sibiul ar trebui să se bată pentru primul loc, singurul care asigură calificarea, iar noi şi echipa din Botoşani trebuie să încercăm să evităm ultima poziţie. Însă, la acest turneu se porneşte de la zero, aşa că echipele au şanse egale, indiferent de rezultatele din seriile preliminare. Într-o variantă optimistă, emoţiile mari ale jucătoarelor, care au aceeaşi vârstă, pot egaliza valorile şi putem chiar să ne calificăm. Aşa s-a întâmplat şi acum doi ani, în turneul de la Deva, când ne-am calificat, deşi eram cotaţi tot cu ultima şansă. Dacă va funcţiona serviciul, rezultatele noastre pot fi peste aşteptări. Oricum, indiferent de rezultate, jucătoarele noastre au doar de câştigat prin experienţa participării la acest turneu”, a spus Liviu Grădinaru.

Lot de 11 jucătoare
Meciurile turneului de la Baia Mare încep azi, de la ora 15.00 şi se vor încheia duminică, după ce toate cele patru echipe vor fi jucat fiecare cu fiecare. Lotul grupării devene, format din 11 jucătoare, a ajuns, ieri, la Baia Mare şi a efectuat un prim antrenament în sala în care se vor desfăşura meciurile. Programul turneului a fost stabilit prin tragere la sorţi, aseară, după închiderea ediţiei noastre. La turneul final se vor califica primele clasate din cele şase grupe semifinale.

Componenţa grupelor semifinale
Seria I: GSI „Mircea Eliade” Bucureşti, LPS Unic Piatra Neamţ, CSS Buzău, CNNT Craiova;
Seria II: CNMB CET Govora Rm. Vâlcea, Constructorul Bucureşti, LPS Piteşti, Juvenil Braşov;
Seria III: CSM CSS 2 Bucureşti, CSS Lugoj, CSS Turda, CSS Oneşti;
Seria IV: CSS Bega Timişoara, CSM Codlea, LPS Cluj, LPS „Avram Iancu” Zalău;
Seria V: CSS 2 Baia Mare, CSS Sibiu, CSS ProVolei Botoşani, CNS CSS „Cetate” Deva;
Seria VI: LPS Slatina, CSU Medicina Tg. Mureş, CSS Unirea Iaşi, Tomis Constanţa.
Notă: turneele se dispută pe terenurile primelor echipe din fiecare grupă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago