Categories: Sport

Cartaş a semnat cu SCM Craiova


Fosta lideră a echipei Cetate Deva va evolua în următorul sezon la SCM Craiova, în Liga Naţională de Handbal feminin, după nouă sezoane petrecute la Deva. Handbalista de 27 de ani a ajuns în Bănie, deşi s-a aflat în discuţii avansate cu mai multe cluburi importante din ţară, ca „U” Jolidon Cluj şi HC Zalău, şi este al doilea transfer important al acestei veri, pentru formaţia olteană. „Am acceptat să semnez cu SCM Craiova, deoarece îmi place proiectul de aici, îmi plac metodele de antrenament ale domnului Burcea. Am ales cu inima şi spun asta, pentru că am avut oferte şi din ţară şi din străinătate. Sunt genul de jucătoare stabilă. Am stat nouă ani la Deva şi voi sta şi la Craiova, dacă se vrea performanţă”, a declarat Carmen Cartaş (foto). Cu 156 de goluri marcate pentru Cetate, în stagiunea trecută, fostul număr nouă al Devei a ocupat locul trei în clasamentul celor mai bune marcatoare, după Diana Druţu (HC Oţelul Galaţi) şi Florina Chintoan („U” Jolidon), însă a ratat finalul sezonului trecut, fiind accidentată.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

7 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

7 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago