Comunitate

CARP Haţeg: tot mai bine pentru pensionari

Magdalena Şerban                                  

Aşa cum s-a angajat la adunarea generală din  luna aprilie 2010, când a fost ales preşedinte al CARP Haţeg, inginerul Eugen Matei, fost ofiţer de carieră, s-a ţinut de cuvânt şi s-a pus serios pe treabă, aducând multe îmbunătăţiri în sistemul de organizare a Casei de pensionari haţegane.

Noi strategii şi investiţii
Astfel, sub directa sa implicare, s-au organizat în cadrul clădirii aferente CARP Haţeg, spaţii destinate prestărilor de servicii cu preţ redus pentru pensionari, cum ar fi: cabinet stomatologic, cabinet de tehnică dentară, salon de coafură, pompe funebre şi salon de cosmetică şi înfrumuseţare.
Totodată, a fost dezvoltat sistemul de încălzire a locaţiei, montându-se o altă centrală termică pentru clădirile auxiliare, un dozator de cafea şi ceai în sala unde pensionarii vin să achite cotizaţiile şi ratele împrumuturilor şi la clubul în cadrul căruia au  posibilitatea să vizioneze emisiuni, să joace şah şi să citească presa.

Excursii pentru suflet
Conlucrând bine cu aparatul administrativşi sprijinit de membrii Comitetului Director, preşedintele a reuşit în scurt timp să organizeze trei  excursii pentru membrii CARP Haţeg. Ceea ce a reprezentat o realizare de suflet, aceştia fiind mai mult decât entuziasmaţi, pentru că şi-au dorit un program turistic intern, de-a lungul timpului, dar nu au avut parte.
Cea mai recentă excursie, organizată pe parcursul a trei zile, a avut un itinerar deosebit de interesant: Haţeg, Alba Iulia, Cluj, Pasul Tihuţa (castelul lui Dracula), Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Mănăstirea Voroneţ, Gura Humorului, Mănăstirea Suceviţa, Putna, Cetatea de Scaun de la Suceava, Târgu Neamţ, Mănăstirea Agapia, Văratec (mormântul Veronicăi Micle), Cheile Bicazului, Lacul Roşu, Sovata cu Lacul Ursu, Alba Iulia, Haţeg.
Luând legătura cu pensionarii excursionişti, aceştia au mărturisit că au ajuns la anii pensionării şi abia acum, au avut ocazia să vadă bogăţiile şi frumuseţile patriei, păşind pe locuri pe unde nu au fost niciodată. Excursia a avut şi un caracter spiritual, fiecare reuşind să se reculeagă la mulţimea de mănăstiri vizitate.
Mulţi pensionari şi-au manifestat dorinţa de a mai participa şi la alte excursii pe alte trasee, iar în acest sens, CARP Haţeg intenţionează să organizeze cât de curând un pelerinaj în ţinuturile maramureşene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura