Categories: ComunitateFlash

Care sunt noile reguli pentru înscrierea în învăţământul primar?

Natalia Bumbac

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) a lansat în dezbatere publică proiectul privind înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016 – 2017, dar şi calendarul aferent procedurilor de înscriere. O noutate a acestui proiect este că s-a eliminat excepţia din metodologiile anterioare care permitea copiilor care împlineau vârsta de şapte ani până la 31 august să se înscrie direct în clasa I, fără să fi urmat clasa zero, pregătitoare. Lucru care nu va fi posibil în următorul an de învăţământ, dacă metodologia de admitere va fi aprobată în forma propusă de minister.
„Clasa pregătitoare face parte din ciclul şcolar primar, iar în Legea Educaţiei Naţionale învăţământul primar este obligatoriu. Această clasă funcţionează de patru ani, iar pentru că a fost o clasă nouă stabilită în sistemul de învăţământ, s-a dat o perioadă flexibilă. Au fost foarte multe întrebări şi probleme în primul an, după care lucrurile au intrat în normalitate. Parcurgerea programului şcolar din anul pregătitor este în sprijinul copiilor, pentru că face mai uşoară trecerea de la învăţământul preşcolar, respectiv de la grădiniţă, la învăţământul primar, respectiv clasele I-IV. Mai mult de atât, părinţii ai căror copii au urmat clasa pregătitoare au fost mulţumiţi de rezultatele acestora”, a explicat profesoara Maria Ştefănie (foto), inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara. Potrivit aceleiaşi surse, la nivelul judeţului au fost rezervate pentru anul şcolar 2016-2017, aproape 3.500 de locuri, acestea fiind suficiente pentru toţi copiii care vor trebui să se înscrie în clasa pregătitoare. Asta, pentru că anul trecut, IŞJ Hunedoara a pus la dispoziţia elevilor 3.457 de locuri, pentru care s-au înscris 3.357 de elevi. Înscrierile pentru anul şcolar ar putea începe în 29 februarie şi se vor încheia în 18 martie, conform proiectului de metodologie, propus de MENCŞ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

19 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

o zi ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

o zi ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

2 zile ago