Caravana, „Sărbători cu sănătate”, de mare ajutor

La Deva a avut loc o nouă ediție a Cara­vanei „Sărbători cu sănătate”, organizată de Asociația Salvital și dedicată celor care doresc să-și verifice starea de sănătate.

Proiect pilot
Și de această dată, gazdă a echipelor medicale Salvital a fost Centrul Medico-Social „Sfântul Ierarh Nectarie” al Epis­co­piei Devei și Hunedoarei.
„Am avut plăcerea să mă întâlnesc, atât cu paramedicii și asistenții Salvital, cu me­dicii care s-au implicat în campanie, cât și cu oamenii care au venit să afle cum stau cu sănătatea. Un EKG efectuat periodic, mă­su­rarea tensiunii arteriale sau a glicemiei și alte câteva investigații rapide sunt de mare ajutor și pot preveni apariția unor boli sau pot stopa agravarea acestora.
Echipajele medicale Salvital merg perio­dic în toate comunele județului nostru, pen­tru verificarea stării de sănătate a po­pulației. De câteva ori pe an, sunt prezente și în comunele mici, mai izolate, care nu au medici de familie, venind astfel în sprijinul localnicilor și, în special, a vârstnicilor care au mare nevoie de investigații și tratamente de specialitate.
Felicit conducerea și cadrele medicale ale Asociației Salvital pentru întreaga activitate desfășurată în acest an și pentru modul profesionist în care realizează investigațiile.
Asociația Salvital, cu sprijinul Consiliului Ju­dețean Hunedoara, a demarat primul proiect pilot la nivel național de verificare a stării de sănătate a populației prin tele­me­dicină și teleconsultații. Ne bucurăm să avem alături de noi și o mare parte a pri­măriilor, care au înțeles importanța unor astfel de acțiuni preventive cu impact în ame­liorarea stării de sănătate a locuitorilor din județul Hunedoara”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

3 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

3 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

3 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

3 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

3 ore ago