Nicolle Ebner
Ieri seară, în Deva, a poposit caravana ”Filmul Românesc Accesibil Tuturor”, organizată de Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) „România Film”. Timp de trei zile, în perioada 7-9 septembrie, devenii au acces gratuit la 25 dintre cele mai frumoase filme româneşti.
Trei zile de vizionări
Maratonul filmului românesc a început ieri seară, în faţa Casei de cultură „Drăgan Muntean” din Deva, unde, pe un ecran montat în piaţeta din faţa instituţiei de cultură a rulat filmul Liceenii rock&roll. De astăzi, şi până joi, 9 septembrie inclusiv, la Cinematograful „Patria”, începând cu ora 11.00 şi până la orele 21.00, din două în două ore, pot fi urmărite filme pentru copii, din seria Veronica; pentru adolescenţi-Declaraţie de dragoste, Extemporal la dirigenţie, Liceenii…; spumoasele comedii din ciclul B.D. -în alertă, la munte şi la mare; dar şi aventurile lui Mărgelatu în filme de acţiune cum ar fi Drumul oaselor, Masca de argint, Săptămâna nebunilor, Misterele Bucureştilor. În total, 25 de filme din producţia naţională, pentru care RADEF România Film deţine licenţă de difuzare, în cinematografe, în taberele de elevi şi studenţi, precum şi în locurile publice din 12 localităţi, printre care şi Hunedoara şi Deva. La Hunedoara, maratonul filmului românesc s-a desfăşurat în perioada 2-5 septembrie, şi peste 3.500 de spectatori au următit filmele prezentate la Cinematograful „Flacăra”, din cartierul Bucegi. De oferta RADEF România Film s-au bucurat doar locuitorii celor două mari municipii hunedorene, singurele localităţi din judeţ în care mai funcţionează cinematografe.
Campania ”Filmul Românesc Accesibil Tuturor”, demarată în data de 31 iulie, se va încheia pe 14 septembrie, la Alba Iulia.
Frăția penalilor se pregătește să pună mâna pe o urbe din regiune, ori cel puțin…
Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice drept unul…
Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…
Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.
Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…
Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…