Categories: Actualitate

Carantină la Spitalul de Urgenţă din Petroşani

Maximilian Gânju

La Spitalul de Urgenţă Petroşani s-a instituit carantina. Programul de vizitare a pacienţilor de către aparţinători a fost scurtat, la fel şi numărul celor care au voie să intre la bolnavii internaţi în unitatea medicală. Măsura conducerii vine ca urmare a unui val de viroze şi suspiciuni de îmbolnăviri de gripă.
Întreg personalul medical din cadrul Spitalului de Urgenţă Petroşani poartă măşti, iar accesul pe secţii este restricţionat după ce s-a înregistrat un val de infecţii acute respiratorii şi există suspiciunea că unii pacienţi ar putea avea gripă. Potrivit directorului unităţii medicale, dr. Alin Vasilescu, pentru a nu pune în pericol şi mai mare bolnavii, vizitarea lor de către rude se face cu restricţii. Până în prezent, managerul spune că nu s-a confirmat nici un caz de gripă, însă se mai aşteaptă rezultate după ce au fost trimise probe către laboratoarele de referinţă.
„Este un val general, la nivel de ţară, fapt pentru care Ministerul Sănătăţii a şi emis o directivă conform căreia se reduce programul de vizită şi numărul de vizitatori la un pacient. Şi noi am redus programul de vizită de la 3 la 5 după-amiaza în fiecare zi. Personalul încearcă să-şi facă datoria, însă oamenii nu sunt prea cooperanţi şi din păcate nu e riscul lor, este riscul pacienţilor internaţi. Spun acest lucru pentru că, de obicei, se vine cu microbi de afară şi nu din spital. Avem şi o serie de cazuri pe ATI care sunt cu probleme. (…) Pe moment sunt viroze, confirmat gripă nu avem, mă refer la H1N1”, a mai declarat managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani. Luna trecută, de la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal Hunedoara a fost transferat la Clinica de boli infecţioase Cluj – Napoca un bolnav care avea „gripa porcină” sau mai precis virusul gripal H1N1.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

o zi ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago