Un tânăr din Haţeg a provocat un accident în lanţ din cauza imprudenţei, în urma căruia doi hunedoreni au fost răniţi. La producerea acestuia a contribuit şi asfaltul umed.
Marţi de dimineaţă, şoferul unei autoutilitare, în vârstă de 29 de ani, circula pe DN 68, însă în afara localităţii Haţeg, din cauza drumului umed şi din cauză că nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de maşina din faţa sa, condusă de o femeie în vârstă de 34 de ani, din comuna Sălaşu de Sus, a lovit-o. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă maşină, tot din faţă, la volanul căreia se afla un bărbat de 64 de ani, din comuna General Berthelot. Cel din urmă voia să vireze la stânga, motiv pentru care a încetinit şi a semnalizat intenţia sa.
Din nefericire, un haţegan în vârstă de 46 de ani, pasager pe locul din spatele autoturismului condus de femeie, a fost rănit grav, iar ultimul şofer s-a ales cu răni uşoare.
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…