Categories: ActualitateFlash

Carambol între un autocar şi un autoturism pe DN 66

Maximilian Gânju

Patru persoane au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, după ce maşina în care se aflau s-a  ciocnit frontal cu un autocar ce se îndrepta spre Timişoara. În timp ce poliţiştii făceau ancheta la faţa locului, alte patru autoturisme au fost avariate, din cauza unui şofer care nu a văzut la timp că drumul este închis şi n-a mai reuşit să oprească.

 
Accidentul s-a petrecut în zona Merişor-Băniţa, aflată la circa 15 kilometri de Petroşani, iar din cercetările poliţiştilor, vinovat este şoferul unui autoturism Cielo, care, într-o curbă periculoasă, a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal de un autocar plin cu pasageri. În plus, drumul pe acea porţiune este în lucru şi, deşi se circulă pe ambele benzi, acestea sunt foarte mult îngustate, astfel că şoferii sunt avertizaţi din timp cu indicatoare, că au voie la o viteză maximă de 40 de kilometri pe oră. Şoferul autoturismului şi alţi trei pasageri au fost răniţi iar conducătorul autocarului s-a lovit uşor la cap din cauza impactului, însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Nici un călător din autocar n-a fost rănit, însă, oamenii au fost nevoiţi să aştepte mai bine de o oră, până când drumul a fost deblocat şi poliţiştii au finalizat cercetările.

Va trebui să repare stricăciunile
„Şoferul unui autoturism a venit cu viteză prea mare, a intrat pe contrasens şi s-a lovit de un autocar Normandia. O persoană a fost rănită grav iar alte trei uşor. S-a întocmit dosar penal şi cercetările sunt efectuate de către colegii de la Poliţia Băniţa, pentru că pe raza lor s-a întâmplat accidentul”, a precizat comisarul Petre Mârza, şeful Poliţiei Rutiere Petroşani. În timp ce ambulanţele preluau răniţii iar poliţiştii făceau ancheta la faţa locului, alte patru autoturisme s-au tamponat, după ce un şofer care venea dinspre Haţeg cu viteză mare n-a mai reuşit să frâneze la timp şi s-a ciocnit de maşinile oprite la blocajul poliţiştilor. Nimeni nu a fost rănit, însă vinovatul va trebui să repare cele trei autovehicule pe care le-a lovit.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

7 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

19 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

19 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

22 de ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago