Cercetătorii Universităţii Berkeley împreună cu Universitatea Chiao Tung din Taiwan au realizat capace inteligente pentru sticlele cu sucuri sau lapte.
Capacele sunt tipărite în format 3D şi conţin componente electronice care sunt capabile să detecteze conţinutul alterat sau în curs de alterare. Componentele electronice detectează modificările de conţinut din lichid şi transmit informaţiile în timp real prin tehnologie fără fir, acestea putând fi verificate chiar şi cu ajutorul unui telefon mobil.
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.…
Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…
Sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul…
Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…