Categories: Comunitate

Cantina liceului agricol din Geoagiu va fi modernizată

Magdalena Șerban

În baza prevederilor bugetului de stat, anual, Ministerul Agriculturii transferă sume de bani liceelor agricole din ţară (în două tranșe) pentru a le sprijini în procesul de dezvoltare. Pentru 2022, conducerea Liceului Tehnologic Agricol ,,Alexandru Borza“ din Geoagiu vrea ca din suma re­par­tizată să modernizeze cantina instituției.

În beneficiul elevilor
“De când o știu, cantina e neschimbată, în sensul de investiții. Trecerea timpului și-a pus amprenta pe mobilier, dar și pe esteticul întregii locații. Urmărim să dăm jos lam­briurile și să zugrăvim, să eliminăm rigip­su­rile ce au spoturi încorporate, să înlocuim gresia și faianța și să achiziționăm alte mese și scaune. De oficiu de bucătărie ne-am ocupat deja, înlocuind aragazul și hota cu unele noi. Capacitatea maximă a sălii de mese este de 120 de locuri, iar meniurile sunt asigurate într-o bună parte din pro­ducția proprie (fructe, legume etc). Inițial, plănuisem ca în acest an să ne ocupăm de modernizarea internatului, dar deoarece suma alocată de minister e mai mică decât ne așteptam, a trebuit să ne reorientăm, optând pentru cantină. Internatul dispune de 160 de locuri, o cameră găzduind câte patru elevi. E nevoie de înlocuirea sistemului electric, spre exemplu, în general de lucrări mari, nu doar de mici reparații. Lor li se adaugă dotările. De asemenea, am pornit sera și după ce terminăm cu activitatea în cadrul ei, prin vară, vizăm ca din bugetul propriu să o extindem, să schimbăm sticla de deasupra și să montăm încălzire centrală pe lemne, cu registre cu apă caldă. Func­ționează, s-au făcut însămânțări, dar se im­pune să scăpăm de partea de încălzire care în momentul de față e deficitară și trebuie să devină profitabilă. De altfel, mai avem și trei solarii noi, cumpărate în demebrie 2021, din visteria proprie”, arată profesorul Octav Cismaşiu (foto), directorul Liceului Tehno­logic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu. Potrivit acestuia, tarifele la cazare și la cantină nu s-au majorat în 2022, în ciuda scumpirilor foarte mari înregistrate la utilități. Este o formă de ajutor pentru cei care învață aici.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

112: DRUMUL DE LA APELUL DE URGENȚĂ LA INTERVENȚIA SALVATORILOR

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

24 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

24 de ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

24 de ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

24 de ore ago