Categories: Sport

CANOTAJ. Nu au fost pe podium la Europene, dar speră la medalii la Olimpiadă

Preşedinta Federaţiei Române de Ca­notaj, Elisabeta Lipă, a declarat, la în­toar­cerea lotului României de la Campionatele Europene de la Varese din Italia, că re­zul­tatele îi dau speranţe pentru Jocurile Olim­pice de la Tokyo, unde canotorii români vor produce „surprize”.
„Au fost patru luni în cantonament în Italia şi vă pot spune că aceşti sportivi sunt eroi, pentru că au rezistat atâta. Îi felicit pentru modul şi felul în care s-au comportat la campionatele europene. A fost un con­curs extrem de greu, la care au participat sportivi foarte bine pregătiţi. Marea fericire pentru noi a fost că echipajele noastre visează la medalii la Jocurile Olimpice. Me­daliile de argint pentru mine valorează la fel de mult ca şi cele de aur şi îi felicit pentru felul în care au concurat. Eu cred într-un re­zultat de excepţie la Jocurile Olimpice. România a terminat aceste campionate europene pe locul trei în probele olimpice, suntem o delegaţie frumoasă, puternică, care o să facă surprize la Olimpiadă”, a de­clarat Lipă. La Campionatele Europene de la Varese, România a încheiat pe locul patru în clasamentul general pe medalii (2 aur şi 4 argint ), după Marea Britanie (5-4-3), Italia (3-3-2) şi Olanda (2-4-3).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

8 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

8 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

9 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago