Canon literar

Volodia Macovei
Pentru că discuţiile legate de acest subiect sunt într-un spaţiu al dezbaterii extrem de eterogen, fără argumente unanim acceptate, vom încerca să înţelegem împreună ce ar putea fi un canon literar şi la ce ne-ar folosi. Poate singura idee general acceptată despre canonul literar este aceea că el reprezintă o sumă valorică a operei literare, pentru un scriitor sau un grup de scriitori, cu trăsături estetice ce pot fi identificate, sumă valorică ce poate constitui un moment al istoriei literare exemplar. Exemplaritatea canonului literar devine argument fundamental, pentru că orice nou canon literar va fi schimbarea modelului universal acceptat anterior, un rezultat al reconstrucţiei estetice pe vechile rădăcini, dar cu argumente noi, care, de obicei, forţează aşteptările cititorilor către un nou orizont. Pentru a fi mai uşor de înţeles, să considerăm două constituţii literare canonice, Shakespeare şi Dostoievski. Operele celor doi scriitori au reprezentat atât depăşiri estetice şi ideologice radicale ale epocilor în care au trăit autorii, cât şi modele de forţă pentru generaţiile de scriitori care le-au urmat. Aşadar, canonul literar generat de opera lui Shakespeare, de exemplu, a redimensionat literatura şi percepţia asupra literaturii şi şi-a consolidat forţa peste timp, devenind reper, prin accesul intim, profund, la valori şi trăiri umane universale, care reprezintă invarianţi ce nu puteau fi ocoliţi de scriitorii ce au urmat. Înţelegând canonul literar, putem să înţelegem mai bine istoria literaturii şi probabilul său viitor.

Propunere de lectură: Harold Bloom – „Canonul occidental”.