Fostul viceprimar al oraşului Aninoasa, Mihăiţă Nistor (foto), va candida independent la primărie, renunţând la PNL. El precizează că a luat această decizie, întrucât nu mai simţea că este sprijinit de liberalii de la judeţ. „Mi-am dat demisia din funcţia de viceprimar şi din cea de preşedinte a PNL Aninoasa, deoarece am considerat că nu mai am sprijinul organizaţiei politice, mai ales că la desemnarea candidaţilor pentru consilieri locali, liberalii de aici nu au primit locurile ce li se cuveneau. Dar voi candida la Primăria Aninoasa ca independent, mă voi suspenda din PNL”, a declarat Mihăiţă Nistor. (A. Nedelcoff)
Vorbesc gurile rele că între doi colegi dintr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…
Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…
Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…
Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…
„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…
Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…
View Comments
PNL si PSD respectiv USL sunt atat de preocupati de putere incat nu-si mai fac timp nici macar de proprii membri acestia ajungand sa candideze atat separat cat si independent.