FlashPolitica si administratie

Candidatura lui Mihail Rudeanu, respinsã

Sorina Popa

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) a respins o singură candidatură, din cele nouă depuse pentru alegerile parţiale din Colegiul nr.3 Haţeg, din data de 5 decembrie 2010.

Este vorba de Mihail Rudeanu, candidat independent, susţinut de UNPR. Potrivit reprezentanţilor BEJ, Rudeanu are dreptul să conteste decizia, în termen de 24 de ore de la data anunţării ei, adică, până astăzi, la ora 15 şi 15 minute.

„Mi-au respins 721 de semnături aduse, motiv pentru care am depus contestaţie la Tribunalul Hunedoara. Nu ştiu când au avut timp cei de la Biroul Electoral Judeţean să verifice toate semnăturile strânse”, a declarat Mihail Rudeanu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Biroul Electoral Judeţean a anunţat ieri că s-au admis candidaturile independenţilor Nicolae Timiş şi Remus Cernea, precum şi ale lui Mariana Câmpeanu(PNL), Liliana Ţolaş(PSD), Daniel Răducanu (PDL), Emil Danci (PNŢCD), Bela Fulop (UDMR) şi Mircea Părăian (PNG). Contestaţiile împotriva acestora se pot depune până astăzi, la ora 16.15.

6 comentarii la „Candidatura lui Mihail Rudeanu, respinsã

  • foarte bine !oricum nu avea nici cea mai mica sansa…si ar cam fi vremea sa iasa la pensie sau sa lase locul celor tineri ca deja ne-am saturat de bunicii astia gen rudeanu,molot,rusanu care nu se mai satura de furat si de pacalit lumea.

  • Succes d-ui REMUS CERNA ,unul dintre ecologistii adevarati ai Romaniei !!!!

  • Din ciclul „Noi cu cine votam ?” :Liliana daca te votam T-o las sau nu t-o las.Sau ne-o lasi ?

  • ESTE NEIMPORTANT CE VAD PE AICI.MULT SUCCES LILIANA TOLAS !!

  • Domnul Rudeanu a fost invins, din pacate, de mafia pesedista! I-au infiltrat in echipa asa-zisi „apropiati” care l-au lucrat. In fata pareau niste „oameni de incredere”, iar in realitate sunt vipere tradatoare. I-au strecurat intentionat, domnului Rudeanu, printre semnaturile selectate acele liste gresite. De la bun inceput planificasera asta! Sa le fie rusine! Mihail Rudeanu era prea periculos pentru pesedisti, caci in sondaje statea foarte bine si lor le era frica ca le ia din voturi deoarece acum 2 ani a candidat in acelasi colegiu din partea PSD, a avut foarte multe voturi si multi alegatori traditionali ai PSD il apreciaza si daca ar fi trebuit sa aleaga intre PSD si Rudeanu l-ar fi votat pe Rudeanu. Pacat ca un astfel de om cu bun simt nu poate candida! Consider ca faptul ca a mers pana la capat pe linia independenta, fara sa intre in UNPR (asa nu avea nevoie de semnaturi), arata ca acest om da dovada de un deosebit bun simt, neintrand dintr-o barca politica in alta doar in goana dupa functii.

  • Resemneaza-te d-le Rudeanu.Nu te mai amagii.Stii vorba :Fosta-i lele..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura