Politica si administratie

Candidaţii democrat-liberali, aproape de validare

Democrat-liberalii hunedoreni au validat, ieri, câteva dintre candidaturile pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Urmează ca astăzi, să fie bătute în cuie şi celelalte candidaturi, mai ales că a survenit şi demisia Monicăi Iacob Ridzi şi, ca atare, trebuie găsit un alt candidat în locul ei. În aceste condiţii, preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, este sigur că va ataca Colegiul Brad-Orăştie, pentru Senatul României. Mircia Muntean, fostul primar al municipiului Deva, va merge pe Colegiul Deva-Cârjiţi, la Camera Deputaţilor, Gheorghe Barbu, fost ministru al Muncii, va candida pe Colegiul Hunedoara, tot pentru un mandat de deputat, iar Iosif Blaga se va bate pentru un nou fotoliu în Camera Deputaţilor pe Colegiul Orăştie. Se pare că pe Colegiul Brad-Valea Mureşului, la deputaţi, va merge Mircea Borca. Biroul Executiv al PDL Hunedoara va valida toate candidaturile, iar apoi, acestea vor fi trimise spre aprobare la centru. Toţi candidaţii PDL pentru alegerile generale vor trece prin filtrul Comisiei de Etică, organizaţie condusă de Monica Macovei. (S. Popa)

One thought on “Candidaţii democrat-liberali, aproape de validare

  • Ce dezastru este in PDL,daca pana si cea mai apropiata colaboratoare a lui Basescu si-a dat demisia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura