ActualitateUltima Ora

Când se redeschide lotul trei al autostrăzii Orăştie-Sibiu

03-autostradaAlice Brandisz

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu se va redeschide la sfârşitul lunii septembrie. Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Cătălin Homor, a vizitat şantierul unde se efectuează lucrări de refacere.
După ce a evaluat împreună cu specialiştii, la faţa locului, stadiul operaţiunilor, acesta a declarat că lucrările vor fi finalizate la termenul anunţat. „Ne-am angajat că la sfârşitul lunii septembrie vom redeschide acest tronson de autostradă. Lucrările sunt în grafic şi în momentul de faţă au fost finalizate toate cele şase tranşee drenate, avem o saltea de piatră de 1,5 metri care s-a finalizat şi în spate se execută lucrări de umplutură din balast.
Ritmul este bun, în plan avem un strat de 50 de centimetri pe zi, care înseamnă 24 de ore de muncă“, a afirmat Homor.
Este pentru prima dată când CNADNR execută lucrări în regie proprie. Lucrările de refacere aferente lotului 3 au început în luna aprilie 2016.
Traficul pe autostrada Sibiu-Orăştie, lotul trei, Cunţa-Sălişte, a fost închis în septembrie 2015 din cauza unor crăpături apărute în asfalt.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura