Categories: Comunitate

Când se pot plãti taxele şi impozitele?

În doar câteva zile, locuitorii municipiului Deva şi ai municipiului Hunedoara pot merge la casieriile din cadrul primăriilor pentru a achita taxele şi impozitele aferente anului 2016.
Modificări majore faţă de anul trecut nu există, cuantumul reducerilor şi al penalizărilor râmânând aceleaşi. Potrivit informaţiilor furnizate de Mona Voinescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva,  cetăţenii îşi vor putea plăti dările începând de săptămâna viitoare. Dacă devenii achită integral sumele până la 31 martie a.c., beneficiază de o reducere de cinci la sută din valoarea debitului datorat, la fel ca şi în anul trecut. De cealaltă parte, persoanele care amână să treacă pe la casierie, vor fi penalizate cu 1 la sută din valoarea totală pentru fiecare lună de neplată. Administraţia locală deveană mai informează că a intervenit o modificare în privinţa impozitului pe clădiri. De anul acesta, impozitul pe clădiri se stabileşte în funcţie de destinaţia spaţiului (de locuit sau de producţie).
Primăria municipiului Hunedoara a anunţat că programul de încasare a impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016 va începe vineri, 8 ianuarie, de la ora 08.00. Totodată, taxele locale fără debit (taxele extrajudiciare de timbru, taxele pentru emiterea certificatelor fiscale, avizelor şi autorizaţiilor de orice fel, amenzi de circulaţie plătite în 48 de ore se vor încasa începând din 5 ianuarie. Hunedorenii care se grăbesc să achite până la finele lunii martie, beneficiază de o reducere de 10 la sută din valoarea debitului total. (O. Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

6 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

6 ore ago

Bulina neagră

P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

6 ore ago

Iancu de Hunedoara, evocat în aula Academiei Române

Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…

6 ore ago

O veste bună de la polițiști. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut

Polițiștii Serviciului Rutier din ca­drul Inspectoratului de Poliție Ju­de­țean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…

6 ore ago