Când eroii sunt chiar lângă noi

Adriana Năstase

Polițistul Iulian Creţ (foto), din Deva, a sal­vat recent un bărbat care lucra la canalizare și peste care s-a prăbușit pământul, riscând să-și piardă viața. Iulian Creț a intervenit rapid și a reușit să-l salveze pe muncitor până au sosit salvatorii.

A intervenit cu ce a avut la îndemână
Polițistul a povestit toată întâmplarea: „Era în jur de ora 18:00, ieșisem să vorbesc cu un vecin care lucra la o canalizare. Era o lucrare la destul de mare adâncime.
Vorbeam și mă uitam la echipa de mun­citori. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în canal să așeze țeava de canalizare. După ce a cuplat-o, o parte din malul canalului s-a des­prins și într-o secundă s-a surpat, îngropând bărbatul sub un maldăr greu de pământ.
Vecinul meu și ceilalți muncitori au intrat în panică. Mi-am dat seama că din acel moment fiecare secundă contează și că de noi de­pinde dacă omul avea să trăiască sau nu. Am sunat imediat la 112 și am dat toate datele.
Totuși, până ajungeau pompierii, trebuia să intervenim cu ce aveam la îndemână. Mai întâi l-am strigat, să vedem dacă ne aude. Ne-a răspuns, deși se auzea înfundat de stratul de pământ. ”Nu pot să respir! Nu pot să respir!”
Am pus mâna pe o țeavă mai groasă și am înfipt-o în pământ, în speranța că o să ajungă până la el și o să poată să respire prin ea.
Apoi i-am spus colegului cu buldozerul să tragă cu cupa de câteva ori din pământ, să mai subțiem stratul de deasupra omului. Trei cupe am scos, dar ne-am oprit, de teamă să nu-l rănim. Am strigat din nou la el și ne-a răspuns: era conștient, dar rămânea fără aer.
Am început să sap cu mâinile goale până când, la un moment dat, i-am văzut părul. Era speranța de care aveam nevoie! Ajunsesem la el! I-am eliberat repede capul, l-am spălat pe față, apoi i-am dat apă să-și scoată pă­mântul din gură. Odată eliberate căile res­pi­ra­torii, știam că pericolul cel mare a trecut.
Atunci au ajuns și pompierii, unul dintre ei a coborât în canal și m-a ajutat cu dispersarea pământului. Am reușit să îl scoatem pe muncitor de sub pâmânt și să îl transportăm la echipajul SMURD.
Am stat cu emoții în continuare, pentru că nu știam ce alte probleme ar fi putut avea după această experiență, dar după aproape o oră am primit vești de la spital: Era bine! Abia atunci, apăsarea puternică pe care o resim­ți­sem s-a risipit. Am retrăit fiecare moment și am realizat că dacă ezitam, dacă mai întâr­ziam câteva momente ar fi fost prea târziu”.