Aeromodeliştii de la Aurul Brad şi-au apărat cu succes supremaţia naţională în probele individuale, dar au fost obligaţi să se mulţumească doar cu medaliile de vicecampioni la echipe, din cauza unor ghinioane incredibile. În urma acestor performanţe, doi dintre cei trei componenţi ai echipei României pentru Campionatul European de juniori sunt de la clubul din Brad, iar lotul naţional este pregătit de antrenorul brădean Adrian Macsim.
De două ori aur, de trei ori argint
Adevăraţi maeştri ai acestei discipline la nivel naţional, reprezentanţii clubului Aurul Brad au fost şi în acest an în prim-planul Campionatului Naţional de planoare profesionale F1A, care a avut loc la Salonta de vineri, 28 iunie, până ieri, 3 iulie. În duel cu cele mai bune 14 echipe afiliate la Federaţia Română de Modelism, brădenii au cucerit cinci medalii, două de aur şi trei de argint. Cele mai bune rezultate au fost realizate în probele individuale, prin Aurel Brînzoi, care a devenit campion naţional la seniori şi Andrei Macsim, vechiul şi noul deţinător al titlului la categoria juniori. În competiţia seniorilor, ceilalţi trei componenţi ai echipei Aurul au reuşit clasări pe locurile patru – Ioan Mascovschi, şase – Andrei Macsim şi opt – Aurel Roşianu, astfel că la echipe, brădenii au ratat titlul naţional. Noua campioană este Metalul Salonta, iar pe trei, s-a situat echipa Aeroclubul României Piteşti. La juniori, Adrian Macsim a fost acompaniat pe podium de Andrei Aprodu, clasat pe locul doi, însă Nicolae Onea (locul opt) şi Raul Manaţe (locul nouă – aflat la debutul la un campionat naţional) au tras echipa în jos. Prin urmare, şi la juniori, Aurul s-a mulţumit cu titlul de vicecampioană naţională, fiind devansată de CSU Piteşti şi urmată pe trei de CSU Ploieşti. „Rezultatele la individual sunt bune, însă la echipe, ne pare rău că nu am reuşit să ne păstrăm titlurile de campioni. La echipe seniori, diferenţa faţă de campioni a fost de doar patru secunde, iar la echipe juniori, trofeul a fost ratat din cauza unei erori a lui Nicolae Onea, care şi-a setat greşit timpul de zbor la planorul său”, a spus antrenorul Adrian Macsim.
Reprezintă România la Europene
Rezultatele foarte bune de la aceste campionate naţionale le-au adus aeromodeliştilor brădeni onoarea de a reprezenta România la Campionatele Europene de Juniori, care vor avea loc săptămâna viitoare în Bulgaria. Astfel, Lotul României va fi coordonat de Adrian Macsim, iar doi dintre cei trei componenţi ai echipei vor fi de la Aurul Brad. „Echipa pentru campionatul European este formată din Andrei Aprodu, Nicolae Onea, de la Aurul Brad şi Tamara Kiss de la CS Cristuru Secuiesc. Obiectivul impus de Federaţie la competiţia din Bulgaria este clasarea pe unul dintre primele cinci locuri dintre cele 24 de ţări participante, însă noi ne dorim obţinerea unei medalii”, a spus Adrian Macsim.
Echipa României va pleca în Bulgaria mâine, 5 iulie şi va reveni în ţară joi, 11 iulie.
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…