Sport

Campioana tare în pumni

Pugilista Xenia Jorneac (foto, 16 ani), de la CSŞ Hunedoara-Constructorul Hunedoara, s-a calificat, ieri, în finala Cupei României la box, după ce a învins-o clar, la puncte, scor 10-2, pe Maria Feldrihan, de la CSM Bistriţa.

Calificare da, box de calitate ba

Campioană naţională a categoriei 48 de kilograme în 2009, Xenia Jorneac a început cu dreptul şi participarea la turneul final al Cupei României 2010, care se desfăşoară de ieri până duminică, la Ploieşti. Sportiva antrenată de Ilie Captari şi-a confirmat statutul de favorită în meciul cu Maria Feldrihan, de la CSM Bistriţa şi a învins cu 10-2, calificându-se în finală. În ciuda victoriei, tehnicianul hunedorean e nemulţumit de modul cum a boxat Xenia. „Nu s-a pus problema câştigătoarei, pentru că diferenţa de valoare dintre Xenia şi adversara ei a fost evidentă. Totuşi, sunt nemulţumit, pentru că a boxat slab, fără a respecta tactica pe care o stabilisem la pregătirea meciului. S-a simţit lipsa de partide, întrucât sunt puţine competiţii feminine, iar la antrenament, Xenia luptă cu băieţii şi evident, că ei o protejează”, a spus Ilie Captari.

Visează la Euro

Pugilista de la CSŞ Hunedoara-Constructorul Hunedoara va boxa mâine în finala Cupei României cu Anca Ciucea, de la SCM Craiova, care a eliminat-o, ieri, în cealaltă semifinală pe Veronica Mitrofan, de la CSM Târgovişte. Dacă va câştiga finala, Xenia Jorneac are mari şanse să fie selecţionată în lotul feminin al României, care va participa în luna octombrie la Campionatul European din Franţa. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura