Sport

Campioana, start reuşit

Ciprian Marinuţ

Echipa Avantaje, campioana ediţiei trecute a Campionatului „RealSport” Deva, s-a impus cu scorul de 5-1 (2-0) în faţa celor de la Quasar Deva în primul derby al noului sezon. Revelaţia etapei inaugurale în Superliga „RealSport” este echipa Paloma, care a realizat cea mai mare diferenţă de scor, 11-1, cu C.F.R.
 

Au câştigat încă din culise
Avantaje a avut avantaj moral încă înainte de startul partidei în disputa cu Quasar. Campionii i-au achiziţionat, în pauza competiţională, pe Ţiglar şi Gavrilă, doi dintre jucătorii de bază de la Quasar, ambii foşti jucători în Liga I de futsal, aşa că raportul de forţe le era net favorabil. Situaţia s-a confirmat şi-n teren, unde Avantaje a deţinut controlul, chiar fără să tureze motoarele la capacitate maximă. Simion (min. 7) a deschis scorul cu o torpilă de la semidistanţă, iar Ţiglar (min. 18) a stabilit scorul la pauză la 2-0, cu o scăriţă, după o combinaţie cu Boloş (o altă nouă achiziţie). Quasar a readus suspansul în joc, după ce Vişan (min. 32) a redus din diferenţă cu un vole imparabil din careu, în urma unei pase primite de la Mirea. Totul s-a dovedit însă un simplu foc de paie, întrucât Gavrilă (min. 38) a refăcut diferenţa de două goluri pentru Avantaje, iar Ţiglar (min. 42) şi Gabi Constantin jr. (min. 50) au stabilit scorul final la 5-1.

Favoriţi vechi şi noi

Dintre celelalte echipe de prim-plan ale competiţiei, au dat semnale că vor avea un cuvânt greu de spus în noul sezon vicecampioana Alfa Team Cristur şi EFC Anonimii. Alfa Team s-a impus cu 3-2 în duelul cu surpriza plăcută Phoenix, iar Anonimii i-au surclasat cu 5-0 pe cei de la Pera BMW. Pe lista favoritelor la calificarea în play-off par să se mai fi înscris, după prima etapă, Paloma şi Prosper Grawe Deva. Prima a reuşit scorul etapei în SuperLigă, 11-1 cu C.F.R., iar Prosper Grawe a făcut instrucţie, scor 7-0, cu SL Gaz Metan. Ce va fi însă mai exact în noua ediţie de campionat vom vedea în următoarele etape, întrucât „Mesagerul Hunedorean” va fi şi în acest sezon partener media al competiţiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura