Campanie murdară, dusă de ACL în judeţ

  Sorina Popa

Social-democraţii hunedoreni acuză formaţiunile politice contracandidate că duc o campanie murdară în judeţ. „Regret modul în care unii dintre contracandidaţii noştri ştiu să se implice în campania electorală. Am fost informaţi că pe drumul naţional care merge spre judeţul Timiş, au fost tăiate toate bannerele. Curios, au fost lipite foarte multe afişe cu Klaus Iohannis. Sunt gesturi disperate. Este regretabil că se ajunge la asemenea gesturi, pentru a dori să câştige această campanie electorală. Dar, românii s-au deşteptat şi sunt sătui de atacuri murdare“, a declarat deputatul Natalia Intotero.

Apel la o campanie civilizată
Prezent, vineri, la Deva, senatorul Mihai Fifor, directorul campaniei electorale a PSD în zona de vest a ţării, a spus că în comuna Şoimuş au fost distribuite, în cursul nopţii de joi spre vineri, scrisori în care candidatul PSD era denigrat.
„La Şoimuş, azi noapte, n-au mai ştiut ce să facă domnii contracandidaţi, decât să lanseze atacuri murdare, să arunce în fiecare gospodărie câte o scrisorică de denigrare a candidatului nostru. Este stilul clasic al PNL şi PDL. Dar suntem obişnuiţi cu aşa ceva. Însă, chiar dacă ne apropiem de finele acestei campanii electorale, insistăm pe o campanie civilizată şi nu pe una murdară. Cei care conduc aceste acţiuni murdare ar trebui să se aplece asupra problemelor cetăţenilor“, a afirmat senatorul Fifor. PSD Hunedoara va sesiza Biroul Electoral Judeţean şi Poliţia despre incidentele semnalate în campania electorală.

Banii judeţului trebuie împărţiţi corect
Senatorul Mihai Fifor l-a acuzat pe preşedintele CJ Hunedoara că împarte banii hunedorenilor după bunul său plac şi în special la primarii din PNL. „Din fondul de rezervă al judeţului Hunedoara, din 14 localităţi care au primit bani, una este condusă de un social-democrat, restul de PNL şi PDL. Din cote defalcate, tot aşa, doar unui primar PSD i s-au dat bani. Nu sunt banii unui om, ci ai tuturor hunedorenilor, aşa că sumele trebuie împărţite corect”, a adăugat senatorul PSD.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Astăzi în judeţul Hunedoara domneşte baronul Mircea Moloţ, de la Partidul Naţional Liberal, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Povestea lui Moloţ este simplă: informator al Securităţii pe vremea lui Ceauşescu, bani sifonaţi de la Consiliul Judeţean Hunedoara către firmele apropiaţilor săi, mult tupeu politic, ca să nu spunem nesimţire, şi, în general, o viaţă bună şi prosperă pentru baronul Mircea. Când nu conduce judeţul Hunedoara, Moloţ participa la partide îmbelşugate de vânătoare. Este aşadar vânător împătimit, premiat chiar pentru trofeele de cerb împuşcate, are două vile şi proprietăţi de peste 100 de hectare de teren în judeţ. În comuna Certeju de Sus deţine un conac, alături de 84 de hectare de teren. O proprietate demnă de un grof maghiar, aşa cum exista în Transilvania pe vremuri. Asta este viaţa lui Moloţ, alegătorii îl votează iar el trăieşte pe picior mare. Baronul Moloţ nu face un secret din faptul că ginerele său, pe nume Robert Venter, a câştigat contracte de peste 2 milioane de euro de la Consiliul Judeţean Hunedoara, printre care şi lucrarea de renovare a sediului instituţiei. Acelaşi Venter a primit şi lucrări de construcţii în cadrul proiectului european pentru modernizarea şi reabilitarea reţelelor de canalizare şi apă din Deva şi Hunedoara. Proiectul a fost implementat de compania de apă a judeţului, deţinută de consiliul judeţean. Adică banii erau plătiţi din pixul subordonaţilor lui Moloţ. Aşa se întâmplă în familiile baronilor locali din România, îţi vin milioanele de euro în buzunar şi trebuie să-i iei, n-ai ce face! Acest proiect de canalizare, în valoare de 63 de milioane de euro, a fost un bun prilej pentru îmbogăţirea şmecherilor din oraşul Deva, printre ei şi familia fostului boxer Mihai Leu. În timp ce băieţii deştepţi de la Deva căpuşau contractul european cu pricina, Consiliul Judeţean Hunedoara băga în faliment tocmai firma de construcţii deţinută de instituţie. Firma care putea să facă lejer lucrările în acest proiect. CJ Hunedoara deţinea compania Drumuri şi Poduri SA Deva. Compania primea contracte pentru modernizarea drumurilor de la Consiliul judeţean, apoi aceste lucrări erau subcontractate către alte firme private. În final compania de stat a dat faliment. Printre cei care sifonau banii de la Drumuri şi Poduri SA era şi afaceristul Gabriel Doda, arestat recent pentru acuzaţii de crimă organizată şi evaziune fiscală.

  • @Moise Nicoara: Foarte bun comentariul, d-le Nicoara! M-as bucura sa-l citeasca toti hunedorenii!

  • In tara in care moastele sunt dispretuite de filozofi de dugheana scoliti la Stefan Gheorghiu si pupate de insi unsi pe la gura de mititei si duhnind a bere contrafacuta, in tara in care invidiem si uram pe toata lumea atat de mult incat ne dorim sa fim condusi de procurori, in tara in care a-l judeca si ponegri pe fratele crestin orthodox de langa noi a devenit meserie de capatai, indiferent cine vine presedinte nu va face nimic.

    Bai acei ce nu ati facut nimic personal pentru a va mandri ca sunteti romani, inainte de asta invatati sa va bucurati ca sunteti romani.

    Iertati mai intai, ca abia apoi sa sperati in iertare.

    Nu mai pangariti sfintenia Parintelui Arsenie doar pupandu-i crucea, ci incercati sa va schimbati mai intai gandurile voastre dupa gandurile sale.

    Aveti incredere in mila lui Dumnezeu nu in judecata oamenilor.

    De dragul Europei ati bagat in Parlamentul Romaniei oameni ca Remus Cernea.

    Va fi voua cum spuneti , Asa sa va ajute Dumnezeu.

  • Sa apreciem mesianismul molotian al lui Vlad. Dragi hunedoreni, nu-l urati pe Purcel (Molot) ca e fratele vostru, lasati-l sa se capatuiasca, nu spuneti nimic. Daca spuneti ceva sunteti comunisti si, vezi Doamne, Purcel (Molot) e capitalist, e democrat. Mai democrat decat atunci cand era in USL. El este liberal din faza intrauterina, nu a fost cmunist, nu a fost membru pcr. Traiasca Purcel (Molot), marele conducator al judetului. Fara el piere judetul Hunedoara si Irimie Gabriel se intoarce la PRM de unde nici nu a plecat. Ura, ura, Purcel (Molot) sa traiasca/Hunedoara sa infloreasca.

  • Pe aici apar pe langa javre zabalite ce le place porceala politica si .... pocaiti ??? , ha ha ha.
    Bucuria presei revolute si formatoare de opinii civice si moravuri inalte.
    Ba fraierilor, ma pis pe elucubratiile voastre, pardon , dialoguri docte si telectualiste. Oricum purcelul de molot va fi mancat de craciun.
    Las ca veti vedea ce se va alege de pnl ul erei molt => moloz.
    Valea va triumfa, in sfarsit, Valea trebuie sa conduca judetu, ca de baronii din Deva ne-am saturat, ca si de porcaielile muieresti.
    Ba pseudo Moise Nicoara tu esti celalalt porcusor, Mircia , crezi ca nu te-am mirosit. Cand om veni in Deva si vom planta panselute ca-n 90 in Bucuresti, sa nu-mi iesiti in cale guitasilor.

    A venit domnu Nistor la noi si au spus ca va veni si dl. Ponta. O sa vedeti voi ca Valea cu putin capital va intrece cuibu de telectuali frustrati.
    Toti politicienii pe fata va faceti albie de porci si pe la spate faceti lucru ala rusinos.
    Lepadaturilor, ne-am saturat de voi.
    Va mai crede dracu./

  • Mefisto, ma bucur ca nasul tau a incaput in dosul meu ca sa ma mirosi ca sunt Mircia. Daca tu asa spui, asa e. Pacat ca ai refulari contra Devei, ca le ai degeaba. Ma bucur ca ii canti prohodul la Purcel (Molot). In rest sa auzim de bine.

  • Nu doar purcelului de Molot bai poponare, ci voua tuturor grofilor de Deva. Care va comportati ca miticii, mancati toti banii judetului si va porcaiti de fatada. Hai mars ca puti a propaganda de rit vechi. Javra comunista. Dupa ce ati deviat si conducerea CNH ului la Deva si toate marile megamarketuri, si toate lucrarile, va pute gura ca ati manacate kakat.

  • Da Mefisto, vad ca esti penibil prin puritanismul tau de prost gust. Daca tu din cauza Devei nu poti trai inseamna ca esti de o prostie feroce. Pacat ca nu te doare.

  • Sunt curios: acest individ foarte prezent pe toate spatiile comentariilor, numitul Moise Nicoara, este angajat, sau este fara ocupatie? Cetateanul Molot poate sa-l dea in judecata fara nicio problema pentru ca individul Moise foloseste limbaj suburban, acuza zilnic de 5-6 ori, jigneste, improasca cu noroi si il hartuieste de ani de zile. Nu imi e de Molot, dar daca unu ca Moise pune ochiu bolnav pe unu sanatos, ce parere va faceti? Stam si asteptam sa fim injurati de nea Moise asta? Ar fi de bun simt sa se sesizeze cineva pentru ca acest individ a intrecut orice masura civilizata. Este peste puterile oricarui om civizliat sa inteleaga de unde atata ura si dispret. Moise, esti membru de partid? Esti platit? Esti ...cumva strans cu usa? Daca raspunzi nu la fiecare intrebare, atunci...e grav...foarte grav cu starea de sanatate! Cand ai fost ultima data la nea medicu de familie?

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

3 zile ago