Zeci de campioni olimpici, mondiali şi europeni, printre care Ana-Maria Popescu, Elisabeta Lipă, Camelia Potec, Ancuţa Bodnar sau Simona Radiş, s-au alăturat campaniei iniţiate de Ministerul Tineretului şi Sportului care are drept scop conştientizarea nevoii de vaccinare împotriva COVID-19 în rândul populaţiei României.
„Singura soluție”
„Vrem să dăm o mână de ajutor ţării şi să încercăm să salvăm nişte vieţi. Este o situaţie gravă astăzi în România din păcate, foarte multe persoane au decedat şi foarte mulţi urmează să moară. Avem nişte cifre foarte sumbre şi acest lucru confirmă faptul că vaccinul este singura soluţie de a scăpa de această pandemie. Astăzi asistăm la deschiderea unei campanii umanitare şi de solidaritate a sportivilor, companie care se va numi ‘Campioni pentru viaţă’. Noi ne-am vaccinat, noi credem că este singura soluţie . Mă bucur că la această iniţiativă a Ministerului Tineretului şi Sportului s-au alăturat atât de mulţi campioni din toate sporturile, imediat au înţeles mesajul nostru de a încerca să salvăm vieţi, aceasta este deviza acestei campanie. Dacă reuşim să salvăm câteva vieţii în urma acestei campanii, înseamnă că putem spune că suntem câştigători”, a afirmat într-o conferinţă de presă, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak (foto).
Se face gratuit
Până în prezent, s-au alăturat campaniei prin realizarea unor clipuri de conştientizare a vaccinării Gabriela Szabo (atletism), Doina Melinte (atletism), Ana-Maria Popescu (scrimă), Victor Hănescu (tenis de câmp), Eva Tofalvi (biatlon), Robert Glinţă (nataţie), Bernadette Szocs (tenis de masă), Marian Drăgulescu (gimnastică), Florin Bratu (fotbal), Lucian Sânmărtean (fotbal), Marius Niculae (fotbal), Alexandru Gordaş (rugby), Tudor Boldor (rugby), Constantin Pristăviţa (rugby) şi Vasile Bălan (rugby), şi urmează să transmită mesaje similare în cadrul campaniei „Campioni pentru viaţă” Elisabeta Lipă (canotaj), Camelia Potec (nataţie), Elizabeta Samara, (tenis de masă), Daniela Dodean Monteiro (tenis de masă), Adina Diaconu (tenis de masă), Ovidiu Ionescu (tenis de masă), Gina Gogean, (gimnastică), Nicoleta Ancuţa Bodnar (canotaj), Simona Radiş (canotaj), Marius Vasile Cozmiuc (canotaj), Ciprian Tudosă (canotaj), Mihăiţă Vasile Ţigănescu (canotaj), Mugurel Vasile Semciuc (canotaj), Ştefan Constantin Berariu (canotaj), Cosmin Pascari (canotaj), Bogdan Lobonţ (fotbal), Simona Amânar (gimnastică), Adrian Şulcă (judo) şi Loredana Ohâi (judo).
Promovarea campaniei se va derula în întregime cu titlu gratuit, atât din partea sportivilor, cât şi a platformelor media care se vor alătura acestui demers.
Oameni cu grade, cu funcții în împărțirea dreptății ori diferite persoane cu reputație bună sunt…
Iuliu Winkler, europarlamentar hunedorean Pentru că a fost recompensat cu titlul de „Doctor Honoris Causa”…
Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a schinguit un cățel al străzii…
Stimată doamnă, Mă simt nevoit să vă adresez aceste rânduri în condiţiile în care, în…
Cazul șocant a avut loc într-o casă familială din Vulcan, în vara anului 2024, unde…
Aproape 12.000 de lei a băgat angajata, sperând la un câștig care n-a mai venit.…