Camionagiii care distrug şoselele, amendaţi

Camioanele constructorilor şi ale exploatatorilor forestieri îşi bat joc de banii cetăţenilor, investiţi de Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH) în repararea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene. O bună parte din şoselele abia reabilitate s-au degradat în procent de peste 50 la sută, din cauza camioanelor supraîncărcate.

Opt zone cu probleme
Potrivit conducerii CJH, la ultima inventariere a stării drumurilor judeţene, au fost identificate opt zone în care acestea sunt într-o stare avansată de degradare. Este vorba de drumurile din apropierea balastierelor şi a exploatărilor forestiere din judeţ, unde au fost semnalate permanent camioane supraîncărcate. Ca urmare a acestui fapt, conducerea judeţeană este hotărâtă să-i facă pe cei care nu respectă legea, să plătească cu vârf şi îndesat. De astăzi, echipe mixte, formate din inspectori ai CJH, reprezentanţi ARR şi poliţişti din comunele cu drumurile cele mai degradate, încep o acţiune de cântărire a camioanelor şi de sancţionare a tuturor vehiculelor încărcate peste tonajul aprobat. Cântarul va fi deplasat, astfel încât, să cuprindă toate cele opt zone cu probleme.

Refuză verificarea
Conducerea CJH susţine că numai pe drumurile judeţene care fac legătura între Ştei, Densuş, Uroi, Geoagiu, Hărău, sunt nouă balastiere. Transportatorii ale căror camioane depăşesc masa/sau dimensiunea maximă admisă pot fi sancţionaţi de către CJH-administratorul reţelei de drumuri judeţene-cu amendă de la 3.000 de lei la 4.000 de lei. Şoferii care vor refuza să se supună verificării (cântăririi sau măsurării camionului) vor fi şi ei amendaţi, cu sume cuprinse între 3.000 de lei şi 4.000 de lei.
După modelul luptei împotriva „piraţilor” şoselelor, în care CJH a stabilit amenzi şi de 25.000 de lei pentru cei care încalcă legea, se ia în calcul posibilitatea majorării amenzilor şi în cazul acestor transportatori. (N. Ebner)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

o zi ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

o zi ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

o zi ago