Comunitate

Cãmin pentru bãtrâni în comuna Densuş

06 Primar Densus sorin stefoni

Nicolle Ebner

După ce şi-a pus la punct majoritatea drumurilor, primarul comunei Densuş, Sorin Ştefoni (foto), şi-a stabilit ca prioritate, pentru 2010, promovarea turistică a zonei şi realizarea unui cămin de bătrâni, în regim de hotel de trei stele.

Priorităţile primarului Sorin Ştefoni

Sorin Ştefoni îşi pune mari speranţe în proiectul de dezvoltare rurală depus pe măsura de finanţare 3.2.2. La începutul lunii martie, va şti dacă proiectul este eligibil şi va obţine finanţarea de 1,2 milioane euro, necesară pentru repararea câtorva străzi, construirea a două săli de sport în localităţile Densuş şi Peşteniţa şi a unui cămin de bătrâni. Dacă majoritatea primarilor au optat pentru înfiinţarea de programe „after-school”, Sorin Ştefoni se dovedeşte un militant pentru condiţia bătrânilor şi a proiectat, ca măsură socială, înfiinţarea unui cămin unde persoanele vârstnice să-şi trăiască viaţa în linişte.

„Închidem şcolile, pentru că nu mai sunt elevi şi cadre didactice, dar prin programele after-school, construim alte clădiri, care să funcţioneze după-amiaza. Mă voi bate pentru proiectul meu privind construirea unui cămin de bătrâni în comună, pentru că, cele existente în judeţ sunt insuficiente şi au reuşit să ofere servicii unui număr de aproximativ 300 de bătrâni. Prea puţin la o populaţie a judeţului de peste 460.000 de locuitori”, spune edilul şef al comunei Densuş. Potrivit proiectului, viitorul cămin pentru persoanele vârstnice va avea o capacitate de 35 de locuri şi va avea condiţii de cazare la nivelul unui hotel de trei stele, dotat cu sală de mese, club, microbuz propriu pentru deplasări. „Infrastructură am, la Peşteana, de unde am preluat fosta casă de copii. Acolo dispunem de un parc de peste două hectare, la poalele Retezatului, şi de o micro fermă de porci. Cheltuielile pentru persoanele fără venituri şi care vin din alte localităţi, vor fi suportate de administraţiile locale respective. Iar cu cei care au proprietăţi, vom încheia contracte de întreţinere”, menţionează primarul Sorin Ştefoni.

Acum, după ce s-a văzut cu infrastructura rutieră cât de cât pusă la punct, edilul şef al comunei Densuş şi-a propus să se axeze în primul rând, pe promovarea turistică a zonei. „Pot spune că este prioritatea zero. Îi voi implica pe locuitori să facă proiecte pentru pensiuni, iar eu voi scrie un alt proiect, mai amplu, pentru atragerea de cât mai mulţi turişti în zonă”, mai spune primarul Sorin Ştefoni.

6 comentarii la „Cãmin pentru bãtrâni în comuna Densuş

  • mai lasati-o moale cu laudarea excrocilor.voi nu va vedeti cat de jalnici sunteti? toata lumea stie cat de bandit e primarul acesta,numai voi cu ziarul vostru de doi bani nu! casa de batrani ar fi inca un os de ros pt. dl.sorin. de turism ce sa mai vorbim,singura pensiune este a lui.facuta cu banii din spaga primita.infrastructura spuneti? mergeti pe drumurile facute de el sa vedeti calitate.zero.si mai terminati cu manipularea prostilor.incercati sa lucrati ceva.

  • Da, asa este. Are dreptate Francisc.Densus este o comuna condusa de un dictator!

  • La ce guse are in poza de mai sus desigur ca ar pofti si la un ciolan de la caminul de batrani. Care camin daca va fi facut va fi administrat de o societate non profit avandu-i ca membrii fondatori pe Pipau, sotia primarului,si poate inca vreun excroc doi din zona.Asta ca sa poata pune mana pe casa,pamantul si ce o mai avea bietul batran prost care va semna contractul cu ei.Cam asta e actul de binefacere ce va urma. sa-i fie rusine. Sunt atatea de facut in comuna,dar nu le face. Face doar ceea ce-i aduce spaga in buzunarsau un castig indirect rapid . Dati-l jos densusenilor pana nu e prea tarziu.

  • Un gunoi de om. Am fost prost ca l-am votat.Dar lasa ca vin alte alegeri curand.

  • TRAIASCA PRIMARUL NOST: BETIV,CURVAR SI MINCINOS (ca morcovul)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura