Paramedicii SMURD din mai multe localităţi ale judeţului sunt echipaţi cu camere video, care transmit spitalelor de urgenţă, în timp real, date despre starea de sănătate a pacientului. Acest lucru este posibil printr-o soluţie de telemedicină unică în Europa, implementată de Vodafone.
Paramedicii vor fi îndrumaţi de specialiştii din spitale
Este vorba despre cinci ambulanţe SMURD, din Orăştie, Simeria, Băiţa, Brad şi Ilia. Acestea au fost echipate cu camere video şi modemuri conectate la reţeaua Vodafone, ce permit paramedicilor să transmită către dispeceratul central de la Târgu Mureş şi către spitalele de urgenţă, atât imagini video cu pacienţii, cât şi parametrii medicali ai acestora. Paramedicii va avea fixată pe cască sau pe umăr o cameră video, prin care personalul medical din spitale vor putea vedea în timp real bolnavul, locul accidentului şi toate amănuntele, pentru a-i îndruma pe paramedici în executarea manevrelor. „Folosirea acestor echipamente va duce la o îmbunătăţire a serviciilor medicale de urgenţă, în special, în zonele unde nu sunt amplasate staţii de ambulanţă încadrate cu medici. Reţeaua la care echipamentele sunt conectate acoperă 90 la sută din populaţia României“, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
În ciuda condițiilor meteorologice dificile, care nu au permis aterizarea pe heliportul spitalului Hunedoara (ceață…
L-au gratulat cu titluri și plecăciuni, dar el le-a dat cu flit. Spun gurile rele…
Prof. Mihaela Tetileanu, directorul Liceului Tehnologic Uricani Pentru derularea unui proiect cu finanțare europeană în…
Ionel S., fost polițist Pentru că a fost condamnat definitiv pentru cercetare abuzivă și fals,…
Statul român a economisit aproximativ 1,5 miliarde de lei pe an, a declarat ministrul Sănătății,…
Supărat în urma unui incident în trafic, un hunedorean a scos pe geamul mașinii un…