Selecţionata de juniori sub 16 ani a judeţului Hunedoara, lidera grupei, a făcut show şi a câştigat, ieri, la Petroşani, cu 4-0, meciul cu echipa similară a judeţului Mureş, clasată pe locul secund. Trupa hunedoreană antrenată de Ionuţ Stelescu, în care activează jucători de la Universitatea Petroşani, Club Jiul Petroşani, Mureşul Deva, RealSport Deva şi FC Hunedoara, şi-a asigurat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Naţional. „Golurile echipei noastre au fost marcate de gemenii Cristian şi Daniel Creciunesc, de Szalacsi şi Bobină. În urma acestei victorii, ne-am asigurat locul I în grupă şi suntem calificaţi în sferturile de finală, indiferent de rezultatele din ultima etapă”, a spus Mirel Biriş, preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori din cadrul AJF Hunedoara.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a făcut o afacere extrem de…
Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…
Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…
P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.
După ce managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…
În prag de sărbători, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara au îmbrăcat,…