Sport

Calendarul concursurilor de atletism din Wanda Diamond League

Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) a anunţat calendarul provizoriu al etapelor din Wanda Diamond League, care a suferit deja modificări sau anulări în ultimele săptămâni.

În noul calendar, prima etapă din circuit va avea loc în 14 august (Monaco), sezonul fiind prelungit până în octombrie. Potrivit anunţului IAAF, etapele sunt propuse astfel: 14 august (Monaco), 16 august (Gateshead), 23 august (Stockholm), 2 septembrie (Lausanne), 4 septembrie (Bruxelles), 6 septembrie (Paris, urmează confirmarea), 17 septembrie (Roma/Napoli), 19 septembrie (Shanghai), 4 octombrie (Eugene), 9 octombrie (Doha) şi 17 octombrie (China, gazdă nestabilită).
Au fost anulate reuniunile atletice de la Rabat (31 mai), Londra (4 iulie) şi Zurich (9-11 septembrie).”Din cauza situaţiei extraordinare din 2020 şi a restructurării întregului sezon, Zurich a primit din partea Adunării Generale a Diamond League dreptul de a găzdui finalele din 2021 şi 2022, după ce Eugene a cerut să găzduiască în 2023 finala, cu un an mai târziu decât avea dreptul de organizare”, a mai arătat IAAF. Următoarea reuniune la nivel de conducere a Diamond League va avea loc în 11 iunie, la Oslo. (N. Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura