Acesta este primul caz de confiscare a unui animal prin emiterea ordinului de plasare a animalului în adăpost din judeţul Hunedoara. Potrivit sursei citate, începând cu luna decembrie 2020, la nivelul I.P.J. Hunedoara a fost înfiinţat Biroul pentru Protecţia Animalelor, structură prevăzută cu funcţii de ofiţeri, agenţi de poliţie precum si de ofiţeri specialişti-medici veterinari.
În ceea ce priveşte operaţionalizarea acestei structuri, este în curs de desfăşurare concursul organizat în vederea ocupării funcţiilor cu care a fost prevăzut Biroul pentru Protecţia Animalelor. Principalele atribuţii ale acestei structuri sunt prevăzute de O.U.G. 175/2020, conform cărora atunci când un poliţist constată că un animal se află într-o situaţie de pericol, emite deîndată un ordin de plasare a animalului în adăpost pe o perioada de 45 de zile. Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare deîndată prin grija Consiliului Judeţean.
Legislaţia privind protecţia animalelor reglementează situaţia tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfinţind o serie de drepturi şi obligaţii atât în sarcina deţinătorilor acestora, cât şi în sarcina autorităţilor şi instituţiilor statului. Deţinătorii de animale au în mod obligatoriu şi responsabilităţi privind întreţinerea şi supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime şi violenţă. (M. Gânju)
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…