Categories: Eveniment

Cadavrul unui bărbat din judeţul Alba, găsit în Gara Deva

Cadavrul unui bărbat de 48 de ani a fost găsit în dimineaţa zilei de 31 ianuarie pe liniile de cale ferată de la ieşire din Deva spre Mintia. Trupul neînsufleţit a fost observat de mecanicul unui tren, care a anunţat poliţiştii.
„Poliţiştii Postului de Poliţie TF Deva au fost sesizaţi de personalul CFR că la ieşirea din staţia CFR Deva, spre localitatea Mintia, între dublele I şi II ale căii ferate, se află o persoană decedată. Poliţiştii au identificat persoana în cauză, un bărbat de 48 de ani, din judeţul Alba, care prezenta multiple traumatisme incompatibile cu viaţa”, a informat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili cauzele în care a decedat bărbatul. Cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Hunedoara în vederea efectuării necropsiei. Din primele informaţii, bărbatul a decedat ca urmare a unui accident, neexistând suspiciuni de omor sau sinucidere. Cel mai probabil, a fost lovit de un alt tren care a trecut prin gara din Deva. Bărbatul lucra ca zilier la o fermă din zonă şi era cunoscut ca având probleme locomotorii. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

11 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

11 ore ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

11 ore ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

11 ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…

11 ore ago