Categories: ActualitateFlash

Cadavru descoperit într-un TIR lângă Deva

Ieri dimineaţă, trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost descoperit într-un TIR în zona localităţii Sântuhalm.
O persoană a observat TIR-ul tras pe dreapta în apropierea unei clădiri aflate în construcţie din Sântuhalm şi a sunat imediat la 112, având în vedere că şoferul din cabină era ca o stană de piatră. Odată ajunşi la faţa locului, pompierii au fost nevoiţi să spargă uşa autotrenului pentru a-l putea scoate pe bărbat de acolo în cel mai scurt timp. Eforturile lor au fost însă în zadar, deoarece acesta era deja decedat şi căpătase o culoare vineţie. Bărbatul avea 57 de ani şi era din Bucureşti. Se pare că acesta, în cursul nopţii de miercuri spre joi, s-ar fi simţit rău în timp ce se afla la volan şi a tras pe dreapta, după care a suferit un stop cardio-respirator. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, se fac cercetări în acest caz, însă nu există suspiciuni de comiterea vreunei infracţiuni.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii. (O. Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

14 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

14 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

14 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

14 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

14 ore ago