Categories: Actualitate

C.A.R. Lonea I.F.N. – o instituţie cu tradiţie în estul Văii Jiului

La împlinirea unui sfert de veac de activitate a Uniunii Teritoriale a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Hunedoara, privim retrospectiv şi analizăm evoluţia casei noastre, de la înfiinţarea ei şi până în prezent.
În anul 1955, un grup de oameni inimoşi au pus bazele CAR Lonea, care pe atunci se numea CAR I.M. Lonea şi funcţiona sub tutela Sindicatului Întreprinderii Miniere din localitate. De la înfiinţare şi până în anul de cumpănă 1990, activitatea a fost legată strict de întreprinderea minieră, membrii CAR fiind doar angajaţii acesteia, se conducea o evidenţă manual, rudimentară, de către un angajat al întreprinderii minere, iar împrumuturile se acordau doar cu aprobarea sindicatului, cu o programare în prealabil. Din studierea unor documente de arhivă tragem concluzia că timp de mai mulţi ani activitatea CAR nu a fost atractivă pentru muncitorii de la această întreprindere minieră, în 1974 fiind menţionaţi doar 281 de membri, iar ulterior, implicarea unui grup de colaboratori obşteşti a determinat creşterea efectivului de membri care în anul 1985 număra 1.603 persoane, de la acea dată cu mici oscilaţii rămânând aproximativ constant până în anul 1990.
Odată cu  ieşirea de sub tutela sindicatelor, începând cu anul 1990, când s-a constituit şi Asociaţia Judeţeană a Caselor de Ajutor Reciproc, transformată ulterior în Uniune, urmând noile concepte manageriale si  recomandările acesteia, Casa a cunoscut o evoluţie pozitivă, dar fiind strâns legată încă de activitatea întreprinderii miniere, care a oferit un mic birou în cadrul compartimentului contabil. La momentul respectiv a intervenit şi modificarea denumirii în CAR E.M. Lonea în urma schimbării titulaturii minei. An de an, rezultatele şi eficienţa au început să prindă contur, evoluţia Casei noastre urmând un trend ascendent. Pentru început s-a renunţat la evidenţa manuală a membrilor şi a întregii activitaţi financiar-gestionare şi s-a trecut la informatizarea activităţii, dotarea treptată cu tehnică de calcul şi cu programe specializate.
Ţinând cont de instabilitatea activităţii în sectorul minier, anual, scăzând numărul angajaţilor din acest sistem, Consiliul director a încercat, la început cu paşi timizi, să externalizeze activitatea CAR, căutând soluţii pentru atragerea în rândul membrilor şi a persoanelor din alte sectoare economice de pe raza oraşului Petrila. Astfel, a fost achiziţionat în anul 2004 un sediu în cartierul Lonea iar în anul 2006 a fost preluată prin fuzine o casă de ajutor reciproc din oraşul Petrila, sediul acesteia transformându-se în agenţie. Externalizarea activităţii şi preocuparea pentru diversificarea serviciilor şi adaptarea lor la specificul local a determinat în anul 2006 schimbarea denumirii în CAR Lonea IFN, noua denumire fiind consacrată de înscrierea în Registrul de Evidenţă al Băncii Naţionale a României şi adoptarea titulaturii de Instituţie Financiară Nebancară, subliniind caracterul profesional al activităţii.
Pentru a desfăşura o activitate cu caracter profesional, a fost angajat personal cu normă întreagă, cu pregătire de specialitate, din totalul de cinci salariaţi, trei fiind cu studii superioare economice şi doi cu studii medii. Consiliul director a fost preocupat permanent de perfecţionarea profesională a salariţilor, anual, aceştia participând la cursuri organizate de către UTCAR Hunedoara, unde au obţinut calificative foarte bune. Unii dintre salariaţi au participat la cursurile Institutului Bancar Român, obţinând Diploma Bancară sau Certificatul Bancar European, au reprezentat Casa la conferinţele anuale ale Reţelei Europene de Microfinanţare de la Londra şi Bucureşti.
Aspectul decent al sediului, cât şi al agenţiilor, monitorizarea şi securizarea acestora, precum şi conectarea la dispeceratul unei firme de pază şi protecţie asigură toate cerinţele legislaţiei în vigoare, oferă membrilor o mai mare siguranţă şi încredere în instituţia noastră.
De-a lungul timpului, serviciile oferite membrilor s-au diversificat, gama de împrumuturi fiind mult mai diversificată, astfel încât toţi membrii, indiferent de venit şi de categoria socială din care fac parte, au putut beneficia de serviciile CAR Lonea, un mare succes înregistrând promovarea începând cu anul 2013 a împrumuturilor promoţionale.
În ultimii ani s-a urmărit cu insistenţă descentralizarea activităţii, apropierea serviciilor de împrumut şi economisire de domiciliul membrilor, diversificarea prestaţiilor de natură socială acordate membrilor. În cazul acordării ajutorului de deces, acesta s-a extins şi pentru soţul sau soţia membrului CAR în funcţie de vechimea avută ca membru, iar pentru sprijinirea tinerilor, Casa noastră a participat la constituirea fondului pentru acordarea unor burse de studii, gestionat de către UTCAR Hunedoara. Suntem bucuroşi că printre beneficiarii burselor se află şi fiul unui membru al CAR Lonea cu o vechime mare şi posibilităţi modeste, începând cu anul univeristar 2013-2014.
Profesionalismul, promptitudinea, seriozitatea şi responsabilitatea salariaţilor şi colaboratorilor, strategiile aplicate şi măsurile manageriale luate au condus la rezultate deosebite. Menţinerea unor standarde înalte s-a concretizat prin performanţa realizată, edificator fiind faptul că în ultimii ani C.A.R. Lonea a obţinut niveluri bune ale indicatorilor de performanţă urmăriţi în sistemul naţional al caselor de ajutor reciproc, din punct de vedere al activelor productive, a rentabilităţii financiare, a gestionării riscurilor şi a menţinerii lichidităţii optime.
Pentru exemplificare vom enumera o parte din indicatorii economici ai anului pe care recent l-am încheiat:
– efectivul de membri a crescut constant peste previziuni, la sfârşitul anului 2014 numărul acestora fiind de 2.036. În vederea creşterii efectivului de membri s-a luat o serie de măsuri organizatorice, au fost făcute demersurile necesare în vederea deschiderii unei noi agenţii în comuna Vinţu de jos, judeţul Alba, la solicitarea unor membri care au încetat activitatea în minerit şi au revenit în localitatea natală. Au fost făcute demersuri pentru schimbarea sediului agenţiei din oraşul Petrila într-un spaţiu mai reprezentativ şi care oferă condiţii mai bune desfăşurării activităţii;
– fondul social al membrilor a înregistrat o evoluţie crescătoare în timp, fiind principala sursă de finanţare a împrumuturilor, la această creştere contribuind anual şi procentele generoase de bonificare acordate cu mult peste rata inflaţiei. La sfârşitul anului 2014, soldul  fondului social este de peste 6,7 milioane lei;
– numărul de împrumuturi şi valoarea acestora diferă de la an la an datorită unor factori economici şi sociali. Adoptând decizii manageriale corecte şi eficiente, pe fondul scăderii treptate a dobânzilor nominale la toate tipurile de împrumuturi şi promovarea în continuare şi a altor tipuri de împrumuturi promoţionale, în anul 2014, acest indicator a depăşit aşteptările, acordându-se un număr de 2.026 de împrumuturi cu o valoare de peste 7,3 milioane lei;
– creşterea valorii împrumuturilor a influenţat pozitiv şi valoarea activelor productive care asigură premisele continuităţii în timp a activităţii. Nivelul acestora se situează la valoarea de 8,8 milioane lei;
– o preocupare permanentă a managementului Casei în ultimii ani a fost sporirea capitalului propriu, care a ajuns la finele anului trecut la valoarea de 2,3 milioane lei, respectiv peste 530 mii euro.
Trecând în revistă aceste performanţe, suntem conştienţi că ele se datorează oamenilor creatori pe de o parte, dar şi beneficiari ai Sistemului Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din judeţul Hunedoara, care la finele anului trecut depăşeau în judeţul nostru cifra de 90.000 persoane.

Director economic, Dorina Diodiu

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Joi, 23 mai, UEFA a comunicat Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea…

o zi ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban   Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o unitate sanitară de pe la noi se în­tâmplă lucruri tare…

2 zile ago

O nouă Secţie de Radiologie şi Imagistică Medicală, inaugurată la Spitalul Judeţean Deva

O nouă Secţie de Radiologie şi Imagistică Medicală a fost inaugurată ieri în corpul nou…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. Mihaela Marița, Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion internațional la…

2 zile ago

Bulina neagră

Dan Vîlceanu, deputat Pentru că l-a mușcat pe deputatul Florin Roman, cei doi încăierându-se chiar…

2 zile ago