ANOFM organizează o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi în data de 20 octombrie. Acţiunea se va desfăşura în această zi pe plan naţional, deci inclusiv în reţeaua teritorială a judeţului Hunedoara, mai exact la agenţiile din Deva, Simeria, Hunedoara, Orăştie, Călan, Haţeg, Petroşani, Lupeni, Vulcan şi Brad, între orele 9 şi 13.
Evenimentul se adresează, în principal, absolvenţilor instituţiilor de învăţământ (dar şi altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă), oferind participanţilor posibilitatea de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele, pentru a putea astfel să aleagă un serviciu potrivit pregătirii lor profesionale sau în ultimă instanţă să se (re)orienteze profesional către ocupaţii / meserii cu mai mari posibilităţi de angajare pe termen mediu şi lung. Pe de altă parte, acţiunea poate reprezenta o bună oportunitate pentru angajatori de a-şi promova ofertele de locuri de muncă şi de a interacţiona direct cu cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, în vederea selectării persoanelor care corespund cel mai bine cerinţelor proprii.
„Angajatorii pot beneficia de subvenţii, conform prevederilor Legii nr. 76/2002, dacă oferă absolvenţilor oportunitatea de a ocupa locurile de muncă pe care le au disponibile. De asemenea, reamintim absolvenţilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă faptul că pot beneficia de prime de încadrare, ca urmare a angajării cu normă întreagă, pe o perioadă mai mare de 12 luni. Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante până în data de 20 octombrie 2017, la A.J.O.F.M. Hunedoara, cu sediul în Deva, Piaţa Unirii, nr. 2. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0254.216.151, e-mail: ajofm@hd.anofm.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv punct de lucru în raza cărora societăţile au sediul“, a precizat Nicolae Fara, directorul executiv al AJOFM Hunedoara.
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…
View Comments
O porcarie, oricum nu sunt locuri vacante. Pierdere de vreme