Cristina Ghenea
Sunt judecaţi în libertate, chiar dacă sunt acuzaţi că au adus prejudicii majore Patrimoniului Cultural Naţional. Ca urmare, braconierii de comori dacice au cerut instanţei ridicarea sechestrului de pe bunurile pe care le deţin.
Este vorba despre doi dintre inculpaţii ultimului dosar de braconaj arheologic trimis în judecată de procurori, şi anume Romică Hîndorean şi Florin Sebastian Zvîncă. Acuzaţi de spălare de bani, aceştia sunt consideraţi, de anchetatori, vinovaţi pentru producerea unui prejudiciu de milioane de euro, după ce au braconat şi valorificat ilegal mai multe obiecte de patrimoniu. Dosarul este înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara din septembrie anul trecut. Cei doi amintiţi mai sus s-au arătat nemulţumiţi de faptul că procurorii au pus sechestru asigurator pe mai multe bunuri pe care le au în proprietate, şi au formulat plângeri împotriva acestor măsuri, sperând să fie, astfel, revocate de instanţă. N-au avut, însă, câştig de cauză, căci judecătorii au respins ambele cereri.
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…