Categories: Comunitate

Bunila, comuna fără restanţieri la bugetul local

Magdalena Şerban

Primarul din comuna Bunila are aşteptări de la alocările bugetare din acest an, în condiţiile în care fondul de salarii a fost suplimentat cu 20 la sută, începând cu 1 februarie.
„Nu s-a modificat nimic la capitolul taxe locale, s-a mers pe respectarea Codului Fiscal şi fără măriri de impozite în 2017. Localnicii îşi plătesc dările şi majoritatea aleg să o facă până la sfârşitul lunii martie, dată până la care au acea reducere de 10 la sută. În cazul terenurilor concesionate avem întârzieri la plăţi, dar totuşi se achită, nu se ajunge la somaţii pentru creanţe. Contractele sunt făcute pe cinci şi 10 ani, însă necazul e că subvenţiile de la APIA au întârziat şi oamenii s-au cam bazat pe ele. De aici întârzierile. În rest, nu prea avem firme pe raza comunei, aşa că nu avem de ce să ne plângem la categoria persoane juridice”, a afirmat Romulus Stroia (foto), primarul comunei Bunila.
Pe de altă parte, acesta a mai amintit de rectificarea bugetară de care s-au bucurat administraţiile publice pe ultima sută de metri din 2016, considerând-o una binevenită, dar nu suficientă. „Formula de calcul s-a aplicat peste tot la fel, dar fiind comună mică, şi posibilităţile sunt pe măsură. Poate se mai schimbă lucrurile şi vor fi ajutate mai mult şi comunităţile mici. Am primit circa 30.000 de lei la alocări, dar speranţa ne este în bugetul din acest an”, a mai spus primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

13 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

13 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

13 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

14 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

14 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

14 ore ago