Categories: Comunitate

Bunila, comuna fără restanţieri la bugetul local

Magdalena Şerban

Primarul din comuna Bunila are aşteptări de la alocările bugetare din acest an, în condiţiile în care fondul de salarii a fost suplimentat cu 20 la sută, începând cu 1 februarie.
„Nu s-a modificat nimic la capitolul taxe locale, s-a mers pe respectarea Codului Fiscal şi fără măriri de impozite în 2017. Localnicii îşi plătesc dările şi majoritatea aleg să o facă până la sfârşitul lunii martie, dată până la care au acea reducere de 10 la sută. În cazul terenurilor concesionate avem întârzieri la plăţi, dar totuşi se achită, nu se ajunge la somaţii pentru creanţe. Contractele sunt făcute pe cinci şi 10 ani, însă necazul e că subvenţiile de la APIA au întârziat şi oamenii s-au cam bazat pe ele. De aici întârzierile. În rest, nu prea avem firme pe raza comunei, aşa că nu avem de ce să ne plângem la categoria persoane juridice”, a afirmat Romulus Stroia (foto), primarul comunei Bunila.
Pe de altă parte, acesta a mai amintit de rectificarea bugetară de care s-au bucurat administraţiile publice pe ultima sută de metri din 2016, considerând-o una binevenită, dar nu suficientă. „Formula de calcul s-a aplicat peste tot la fel, dar fiind comună mică, şi posibilităţile sunt pe măsură. Poate se mai schimbă lucrurile şi vor fi ajutate mai mult şi comunităţile mici. Am primit circa 30.000 de lei la alocări, dar speranţa ne este în bugetul din acest an”, a mai spus primarul.

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Vasile Jurca, primarul localității Petrila Pentru că a răspuns pozitiv la solicitarea comunității locale de…

6 ore ago
Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Se zvonește că s-a cam terminat cu fa­vo­rizații de pe la o insti­tuție publică a…

6 ore ago
După 32 de ani în slujba legii, un polițist rutier din Hunedoara a trecut în rezervă: „Viteza ucide. Viața are prioritate!”După 32 de ani în slujba legii, un polițist rutier din Hunedoara a trecut în rezervă: „Viteza ucide. Viața are prioritate!”

După 32 de ani în slujba legii, un polițist rutier din Hunedoara a trecut în rezervă: „Viteza ucide. Viața are prioritate!”

După o carieră de peste trei decenii în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, dintre…

6 ore ago

Trei autoturisme şi un autotren, implicate într-un accident pe A1. Șase persoane rănite

Trei autoturisme şi un autotren au fost implicate luni dimineaţă într-un accident produs pe autostrada…

6 ore ago

Un bărbat şi o femeie au fost salvaţi dintr-o prăpastie, pe Defileul Jiului

Un bărbat şi o femeie care au căzut într-o prăpastie pe Defileul Jiului au fost…

6 ore ago

Și-a bătut soacra cu ranga și o lopată

Incidentul a avut loc în Petrila, iar agresoarea s-a enervat că soacra ei o filma…

6 ore ago