Categories: Actualitate

Bun de plată după ce s-a dat viteaz

Maximilian Gânju

Un tânăr din localitatea Petrila și-a petrecut câteva ore în secția de poliție și s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce s-a dat viteaz și s-a legat de un echipaj aflat în patrulare. Individul se afla în fața unui restaurant alături de amicii lui și s-a pus pe înjurat polițiștii.

A provocat scandal
Reacția a fost cea scontată, respectiv echipajul a trecut la identificarea celor pre­zenți, mai ales că era bine trecut de mie­zul nopții iar tinerii făceau larmă. Cura­josul care a căutat scandal a refuzat să-și prezinte documentele și apoi a încercat să pozeze în victimă. Acesta a fost amendat de polițiști pentru patru contravenții cu suma totală de 2.500 de lei. Mai mult decât atât, individul a fost luat cu cătușe și dus la sediul Poliției Petrila. Ulterior, s-a adresat instanței de judecată pentru a scă­pa de amenzi, motivând că polițiștii au căutat scandal. „Fiind sub influența bău­turilor alcoolice, în prezența persoanelor din anturaj, a început să adreseze cuvinte și expresii injurioase la adresa lucrătorilor de poliție care executau serviciul de pa­trulare în zonă, iar la solicitarea lucrătorilor de poliție de a furniza date care să con­ducă la stabilirea identității, a refuzat să se legitimeze, a devenit violent verbal și fizic și a provocat scandal, tulburând liniștea publică. Sancțiunea contravențională a fost stabilită prin cumulul aritmetic al sancțiunilor aplicate pentru fiecare dintre contravențiile reținute în sarcina con­tra­venientului, respectiv: 500 lei pentru con­travenția constând adresarea de cuvinte și expresii jignitoare organelor de poliție aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu (art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 repu­blicată), 500 lei pentru contravenția cons­tând în provocarea unui scandal în locuri publice (art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 republicată), 500 lei pentru contravenția constând în tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin strigăte sau larmă (art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 republicată) și 1.000 lei pentru contravenția constând în refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției”, se arată în dosar. Judecătoria Petroșani a respins ca neîntemeiată plângerea tânărului, mai ales că la solicitarea instanței n-a putut aduce probe și martori care să-i susțină teoria cum că a fost o victimă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

19 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

22 de ore ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

2 zile ago

Bulina neagră

T.U., din municipiul Brad Pentru că este acuzat de furt calificat, bărbatul fiind recidivist.  

2 zile ago