ComunitatePolitica si administratie

Bulzeştii de Sus: speranţe în funcţie de posibilităţi

Magdalena Şerban

Bulzeştii de Sus este localitatea în care transportul în comun a încetat să existe, cel mai apropiat medic de familie se află în comuna vecină, Baia de Criş, iar speranţele conducerii locale nu pot fi decât realiste. Însă sunt şi unele lucruri care nu s-au schimbat.
„Nici gând de taxe majorate în 2021, în ciuda faptului că se aplică legea Munţilor Apuseni ce prevede o grilă de impozitare la jumătate din valoarea sa normală. Tocmai pentru a veni în sprijinul oamenilor din satele aparţinătoare. Am aplicat rata inflaţiei şi cam atât. Cetăţenii plătesc din timp, nu ne crează dificultăţi şi restanţe, dar suma cu care ne alegem la buget nu atinge 50.000 de lei pe an. Abia supravieţuim. Calcule nu are rost să mai facem. Sperăm doar ca alocările ce urmează să le primim să fie unele care să ne lase să funcţionăm, să nu ne ameninţe că ajungem să punem lacătul pe primărie. Anul trecut au fost de bun simţ, ceea ce ne dorim şi pentru 2021(…). Am întâmpinat neajunsuri la plăţile pentru persoanele cu handicap şi însoţitori, au fost întârzieri pe parcului lui 2020, dar până la urmă ni s-au dat sumele de la bugetul de stat şi am putut să le dăm drepturile băneşti celor în cauză. Visăm la un singur lucru: să continuie Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), fără de care nu putem înainta nimic în domeniul investiţiilor. Suntem sub 2.000 de locuitori, aşa că nu ne încadrăm să accesăm fonduri europene, deci ne rămâne singura gură de exigen axa guvernamentală. Am pregătit stu­diile de fezabilitate pentru modernizare prin asfaltare a două drumuri, unul ce duce către satul Ruseşti şi altul spre Stănculeşti. Fără drumuri bune, suntem morţi pe jumă­tate şi uitaţi de lume”, a afirmat Mirel Suba (foto), primarul comunei Bulzeştii de Sus.
Acesta a mai amintit de lipsa micro­bu­zelor care să le asigure celor de aici trans­portul către cel mai apropiat oraş, Brad, ori la medicul de familie la care sunt înscrişi ma­joritatea şi care activează la cabinetul din Baia de Criş. ,,Daca este vreo urgenţă me­dicală, apelăm la Salvare, iar dacă cineva are de cumpărat medicamente sau orice e necesar, fie merge cu taxiul (dacă îşi permite), fie apelează la bunăvoinţa vreunui cunoscut. Altfel, se stă acasă. Ce mă deranjează foarte tare e că au oprit şcoala. Le-am cumpărat elevilor cu bani de la pri­mărie tablete electronice pentru a urma cursu­rile online (am achiţionat inclusiv pen­tru consilierii locali, în caz de forţă majoră să putem comunica) pentru că dacă ne lăsam în baza celor de la minister, copilaşii nici acum nu aveau nimic. (…) Statul ar trebui să le asigure măcar conexiune la Internet. Măcar atât. Ca să aibă semnal, bieţii copii iau drumul dealurilor. E bine oare? ”, a mai arătat primarul.

One thought on “Bulzeştii de Sus: speranţe în funcţie de posibilităţi

  • Da da ….. si laptopuri de 7500 lei bucata pentru primarie …. pentru astea se gasesc bani….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura