Categories: Comunitate

Bulzeştii de Sus: păşunea concesionată, cuiul din talpa primarului

Magdalena Şerban

Primarul comunei Bulzeştii de Sus se plânge de situaţia incertă în care se află păşunea pe care unitatea administrativă o are concesionată pe o perioadă de 49 de ani, unui fermier. Acest lucru îi dă bătăi de cap în ce priveşte recuperarea redevenţei pe ultimii doi ani.
„Avem un contract de concesiune pentru 700 de hectare de teren, dar e problematic. Situaţia în sine e una incertă. E concesionat pe 49 de ani, dar beneficiarul nu mai plăteşte concesiunea aferentă de circa doi ani şi vom fi nevoiţi să-l dăm în judecată, contractul fiind în vigoare. Fosta conducere de la Bulzeşti s-a bazat pe o lege din 1965, când l-a preluat în administrarea comunală, potrivit căreia, terenurile lăsate de izbelişte intră în administrarea unităţilor locale. Concesiunea s-a făcut de către fostul Consiliu Local în 2005, dar din cunoştinţele mele de legislaţie, îmi amintesc că nefiind terenul tău, nu ai dreptul să-l vinzi sau să-l concesionezi. Venind Legea nr. 18, cea care face referire la proprietarii de drept şi la revendicări, unii oameni şi-au cerut drepturile. Aşa că cineva şi-a adjudecat patru hectare tocmai prin mijlocul suprafeţei cu pricina. În total, circa cinci persoane şi-au revendicat drepturile prin uzucapiune. Acte nu sunt pe teren, noi nu avem”, spune Mirel Suba (foto), primarul din Bulzeştii de Sus. Potrivit acestuia, iniţial, valoarea anuală a concesiunii a fost de 8.000 de lei, dar o dată cu noua conducere, s-a plusat la 50.000 de lei, luându-se ca punct de reper subvenţiile de la APIA, care i-ar aduce beneficiarului bani frumoşi. „Este un lucru rău, moştenit, cu care trebuie să mergem înainte. Nici nu putem să intervenim direct, putând fi acuzaţi de tulburare în posesie”, a concluzionat primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

52 de minute ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

22 de ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

22 de ore ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

22 de ore ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

22 de ore ago