Categories: Imbulinatii zilei

Bulina neagră, 5.07.2016


Ioan Mureşan, fost procuror şef al DIICOT Alba

Pentru că a fost condamnat la şapte ani de puşcărie, în dosarul „Berbeceanu”, pentru represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Daca ar fi pedepsiti toti "MURESENII" de prin institutiile statului ar fi pline inchisorile de javre de genul asta.
    Genul acesta de comportament se regaseste la foarte multi sefi cu sprijin politic si protectie "de unde nu te astepti". Din pacate, nu toti avem parte de relatiile si resursele lui BERBECEANU, ca sa putem lupta cu un astfel de sistem si in felul asta foarte multe familii au de suferit de pe urma abuzurilor si a represiunii nedrepte.

  • Mare adevar ai spus Victor. Bravo. Acest Muresan e un fost tortionar. Merita sa faca puscarie.

  • Da, jigodie acest Mureșan. S-a bucurat de protecție politică. Alina Bica vroia să ajungă șef și mai mare. Ar trebui întrebați câte ceva marinarul și pupila lui blondă.

  • As fi vrut sa-i vad fata cind a primit vestea ca a luat 7 ani de puscarie. Sa vad mai ride cum o facea de obicei cind ii ,,lucra ,, pe unii. Sa mori in puscarie umflatule si bulangiule.

  • Atenţie,
    Aplica pentru un împrumut rapid și convenabil de a plăti facturile, împrumut de Crăciun, credit ipotecar, împrumut de consolidare și pentru a începe o nouă afacere sau re-finanța proiectele dvs. la cea mai scăzută rată a dobânzii de 3%. Ne contactați la: HARYSMITH00003@GMAIL.COM cu suma creditului necesar.
    Suntem certificați, înregistrate și creditor legitim.
    Ne puteți contacta dacă sunteți interesat în obținerea acestui împrumut, contactați-ne pentru mai multe informații despre procesul de împrumut, proces cum ar fi termenii și condițiile de împrumut și modul în care împrumutul va fi transferat la tine. Avem nevoie de răspunsul dumneavoastră de urgență dacă sunteți interesat.
    Mai întâi de informații necesare de la tine:
    Numele complete: ............
    Țară: ............ ...
    Stat / Provincie: ...............
    Numar de telefon:…………
    Durată: ............
    Suma necesară ca împrumut: ......... ..
    Adresa de domiciliu / oficiu: ..........
    Ocupatia: ............
    Venit lunar: ..........
    Starea civilă:………..
    Vârsta / Sex: ............ ..
    Împrumut Scop: ............ ..
    Te-ai aplica pentru un împrumut? (Da sau nu):...
    NOTĂ: Toate răspunsurile trebuie trimise la:
    HARRYSMITH00003@GMAIL.COM
    repede
    prelucrare.
    Mulțumesc.
    C.E.O / HARRY Smith.

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

10 minute ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

11 minute ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

11 minute ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

13 minute ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

13 minute ago