Mihnea Sebastian Țăranu, din Petroșani
Pentru că a obținut aprecierea comunității locale din Petroșani, după ce a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București ca șef de promoție.
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…