Categories: Actualitate

Bucurii mari şi mici pentru asistaţii de la UAMS Baia de Criş

Încetul cu încetul, toamna face legea prin judeţ. La Unitatea de Asistenţă Medico Socială din Baia de Criş, conducerea şi-a cam încheiat socotelile cu programul specific anotimpului cald şi se orientează către alte mici portiţe de divertisment şi facilităţi pe care le poate oferi celor 43 de persoane internate aici.
“Momentan, facem câteva reparaţii la curtea aflată în incinta instituţiei noastre. Nu vrem ca iarna să ne apuce cu ea neterminată. Am făcut şi o filigorie din lemn, cu băncuţe (în jur de 20 de locuri) pentru ca persoanele internate aici să se poată bucura de aer curat şi să poată sta la o poveste, astfel încât să nu simtă că timpul trece greu. Vara s-a cam încheiat, dar nu e încă atât de frig încât să nu se mai stea afară, cu plăcere“ a spus Călin Petru Marian (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico Socială din Baia de Criş. Tot el a mai precizat că sezonul excursiilor se cam încheie, ultima pe acest an fiind organizată cu puţin timp în urmă, la Alba Iulia, în vechea Cetate. „A fost o excursie gratuită, în cadrul căreia s-a asigurat monitorizarea permanentă a celor implicaţi (printr-o asistentă socială şi o asistentă medicală). A durat doar o zi, din păcate, iar participanţii au avut la ei pachete, aşa că nu cred că le-a lipsit nimic“ a mai subliniat managerul. Potrivit acestuia, momentele de bucurie nu iau sfârşit, fiecare dintre cei internaţi la Baia de Criş având parte de organizarea zilei de naştere. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

14 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

14 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago