Ciprian Marinuţ
FC Hunedoara a lăsat şampania nedesfăcută după cel mai categoric succes din actualul campionat, 8-0, sâmbătă, acasă, cu ultima clasată, Gloria Reşiţa. Lipsa de veselie a „negru albaştrilor” a fost provocată de abandonul tehnicianului Aurel Şunda, care a părăsit echipa, cu o zi înaintea meciului, şi a plecat să lupte pentru promovarea în Liga I cu Săgeata Năvodari.
Vestea rea: a plecat Şunda
Supărarea generată de semieşecul din derbiul judeţean cu CFR Simeria a fost amplificată, cu o zi înaintea partidei cu Gloria Reşiţa, de despărţirea de antrenorul Aurel Şunda. Tehnicianul care a repus echipa hunedoreană pe picioare şi cu şanse în cursa pentru promovare a ales să profite de o clauză din contract, care-i permitea să-şi rezilieze angajamentul în cazul în care are o ofertă de la o echipă dintr-o ligă superioară. Şunda a acceptat solicitarea clubului Săgeata Năvodari, unde a activat şi în sezonul trecut, ajungând până la barajul de promovare în Liga I, şi a plecat, joi seara, de la Hunedoara. Despărţirea a fost puţin neelegantă, întrucât tehnicianul nu şi-a luat la revedere de la jucători şi a părăsit echipa într-un moment greu. Suporterii au reacţionat dur pe site-ul lor, numindu-l pe Şunda mercenar şi canalie, pentru că a abandonat într-un moment delicat. Dincolo de „păcatele” acestui divorţ neaşteptat, Şunda are însă merite mari în ceea ce este şi ce poate realiza FC Hunedoara în acest campionat, aşa că e mai înţelept şi omeneşte să nu dăm cu piatra. Şunda a debutat sâmbătă la Săgeata Năvodari, care a remizat în deplasare, 1-1, cu Farul Constanţa, echipa sa fiind egalată în ultimul minut.
Vestea bună: Istinie, patru goluri
Componenţii echipei au fost anunţaţi de oficialii clubului, înaintea partidei cu Gloria Reşiţa, că în locul lui Şunda, conducerea tehnică va fi asigurată de „secundul” Remus Steop şi de „veteranul” lotului, Marcel Şandor. Cei doi au avut o misiune uşoară la debut, iar FC Hunedoara a reuşit cel mai categoric succes din actualul campionat, 8-0, (2-0) cu ultima clasată Gloria Reşiţa, o echipă cu mulţi juniori în teren.
Scorul a fost deschis de Muşuroia (7’), iar Robert Cristian l-a majorat din penalti (37’). Negru-albaştrii s-au dezlănţuit după pauză, când Ovidiu Istinie a înscris patru goluri, în minutele 73, 76, 81 şi 88, iar Paul Păcurar (49’) şi Jitaru (74’) au completat reuşitele hunedorenilor. La meciul disputat pe Stadionul „Michael Klein”, au asistat aproximativ 400 de spectatori. Etapa viitoare, intermediară, programată mâine, FC Hunedoara va juca în deplasare la Naţional Sebiş.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…
Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…
La sosirea echipajelor, cei doi ocupanți ai autovehiculului erau în afara acestuia, niciunul dintre ei…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…