Categories: Comunitate

Bucureşci, în rândul lumii moderne

Magdalena Şerban

Potrivit Facebrands, serviciul de monitorizare a paginilor de Facebook în România, printre campionii judeţului în materie de socializare se numără locuitorii comunei Bucureşci. An de an, raportarea trimestrială diferă, însă au fost perioade în care cei de aici s-au situat în top zece.

“Circa 30 la sută din comună deţine conexiune la internet. E vorba de locuitori ai satelor Bucureşci şi Şesuri, în principal. Ca furnizori de servicii sunt cei de la Romtelecom şi Digi, plus marile companii de telefonie mobilă precum Vodafone, Orange şi Cosmote. Urmează ca nou-înfiinţatul Telekom, care înglobează sub sigla sa companiile Romtelecom şi Cosmote, să monteze un modul în Curechiu, astfel ca să existe acoperire telefonică totală. Dacă vin şi cu ceva oferte bune pentru internet şi televiziune prin cablu, e şi mai bine, pentru că vom avea tot pachetul. Cablu tv avem, momentan, de la trei firme locale”, a spus Mircea Ghilean (foto), primarul comunei Bucureşci. Acesta a mai adăugat că singura problemă în materie de tehnologie ţine mai mult de aşezarea geografică şi de numărul redus de beneficiari, comparativ cu cei de la oraş.
“Consider că fiecare are dreptul să aibă acces gratuit la informaţii, omul de la sat în egală măsură cu omul de la oraş. Copiii noştri au acces la internet prin Centrul Biblionet şi bineînţeles, în cadrul instituţiilor de învăţământ, dar unii au calculator şi acasă. Există familii care comunică cu membrii plecaţi în străinătate, iar elevii îşi caută diverse informaţii pentru lucrări, la şcoală, şi nu în ultimul rând, socializează pe Facebook”,  a mai adăugat primarul, zâmbind. Acesta a declarat că nu deţine pagină personală de Facebook, neavând tragere de inimă pentru arta conversaţiei, dar se bucură de faptul că Bucureşciul, comuna pe care o conduce, nu se află la coadă în ceea ce priveşte comunicarea. Comuna este promovată pe reţeaua de socializare având o pagină dedicată şi un grup aferent.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

o zi ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

3 zile ago